
S-a înscris în Programul Tomata și s-a trezit cu mascații la ușă

Pentru unii fermieri, Programul Tomata nu a adus sprijinul financiar pe care îl sperau, dar le-a adus momente desprinse parcă din filmele de acțiune. Legumicultorul Florin Ivan, spre exemplu, din comuna Băleni, județul Dâmbovița, s-a trezit cu mascații la ușă, pe motiv că ar fi încasat niște sume care nu i se cuveneau în cadrul programului de susținere a producției de legume în spații protejate.
Ciudat este faptul că fermierul susține că nu a încasat niciun ban din Programul Tomata, pentru că a fost declarat neeligibil în momentul când comisia de control i-a vizitat ferma.
”Am fost săltat anul trecut, în luna februarie. La ora 6 dimineața au venit mascații, pentru un program tomata din 2019, în care n-am luat bani. Atenție, eu în timpul acela n-am fost selectat la comisie. Vine o comisie să facă evaluarea culturii și mi-au zis că eu nu pot să fac 3 tone din solarul acesta. Mi-au spus că nu sunt eligibil și n-am luat bani. Și mă pomenesc că vin mascații acasă și mă ridică că am luat bani. N-am luat bani pentru programul tomata”, a relatat Florin Ivan, într-un interviu acordat jurnalistului Ovidiu Ghinea.
Cazul nu este unul singular. Se pare că mai mulți fermieri din zonă au avut parte de același tratament din partea autorităților. Cu toate acestea, dreptatea a fost, până la urmă, de partea fermierului.
”Eu sunt bărbat, am trecut peste, dar am copii, soție bolnavă de inimă, vă dați seama. Au venit mascați, cu arme și m-au ridicat. După 6 ore de audieri au zis că da, n-am luat bani. Nu se poate așa ceva. Nu vă informați prima dată, înainte să veniți la cineva? Intrați așa buzna peste oameni și ziceți că am luat bani. Păi dacă n-am luat bani, cum să spun că am luat bani? De asta lumea nu mai vrea să facă, că s-au speriat. Nu am fost numai eu, am fost 5-6 familii pe care ne-au terorizat, ne cheamă la audieri, ne cheamă peste tot să dăm cu subsemnatul la poliție, pentru 3.000 de euro pe care nici nu i-am luat”, a mai spus Florin Ivan.
Ionuț Fîntînă
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.































2 comentarii
La Matca să vină mascații că aici au luat câte 40-50 de programe tomata o familie și câți numai sunt aici veniți și faceți investigații
Tomată aia in care iarna așterneți un strat de var pe pământul din solar după care primăvara faceți roșii cu care îmbolnăviți oameni ce cred că mănâncă de la producători. Am fotografii cu solarii cu soluții alte, chimicale și var date să omorâti râmele și viermii din pământ dar și oamenii. Că sa nu mai vorbim de tratamentele care fac roșiile verzi înăuntru și roșii pe afară.