16 iunie 2021 - 11:05

România pe primul loc în topul UE- gospodăria românească supraaglomerată

Gospodăria românească, pe primul loc în UE la supraaglomerare!

 
În cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, 17,2% din populaţie trăia, anul trecut, în gospodării supraaglomerate, adică numărul camerelor era insuficient, comparativ cu cel al membrilor din gospodărie, pe primul loc situându-se România, cu aproape jumătate din populație (45,8%), comparativ cu media UE de 16,6% arată datele publicate în luna ianuarie  de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
 
Acest indicator este definit prin numărul de camere de care dispune o gospodărie, prin mărimea gospodăriei, precum și prin vârstele și situația familială a membrilor acesteia.
 
Rata de supraaglomerare din gospodăria românească, deși în scădere față de 2013, este spre exemplu, de trei ori mai mare în gospodăria românească decât în Uniunea Europeană.
 
O explicație pentru această diferență ar putea fi organizarea comunistă a orașelor care s-a bazat pe construirea de locuințe multe la dimensiuni relativ reduse.
 
Pe de altă parte, populația care trăiește în locuințe cu probleme de izolare termică este mai mică decât în UE. Un rol important în acest sens l-au avut programele naționale de reabilitare a blocurilor.
 
Alte state membre UE aflate într-o situaţie similară, în care populația trăiește în locuințe supraaglomerate sunt
  • Letonia (42,2%),
  • Bulgaria (41,1%),
  • Croaţia (38,5%) şi Polonia (37,6%). 

La polul opus, statele membre cu cele mai scăzute rate de supraaglomerare sunt Cipru (2,2%), Irlanda (3,2%), Malta (3,7%) şi Olanda (4,8%).

 
Cea mai mare parte a oamenilor tind să aleagă orașul ca mediu de rezidență. Presiunea pe zonele urbane este astfel din ce în ce mai ridicată. Cetățenii se confruntă cu probleme diverse: trafic, poluare, locuire etc.
 
Procesul de urbanizare este într-o continuă creștere, obligând orașele să devină deschise tuturor, sigure, reziliente și durabile, pentru a face față schimbărilor socio-economice și de mediu.
 
Problemele identificate în crearea comunităților durabile sunt calitatea slabă a fondului imobiliar existent, numărul mare de clădiri vulnerabile la riscul seismic, locuințe inadecvate pentru grupurile sărace și vulnerabile, ineficiența pieței de locuințe și cadrul legal și instituțional.
 
În același timp, indiferent de mediul de rezidență pe care îl aleg, toate persoanele trebuie să aibă acces la servicii de calitate pentru o viață demnă. 
 
Strategia națională pentru dezvoltarea durabilă a României2030 (SNDDR 2030) parte a Agendei 2030, își propune prin Obiectivul pentru Dezvoltare Durabilă 11 (ODD–11) -Orașe și Comunități Durabile- să asigure:
 
  • accesul la locuințe și servicii de bază adecvate, sigure și la prețuri accesibile;
  • accesul la transport public eficient, la prețuri echitabile și accesibile pentru toți;
  • promovarea conceptului de smart-city;
  • consolidarea eforturilor de protecție și salvgardare a patrimoniului cultural;
  • reducerea impactului negativ asupra mediului în orașe, inclusiv prin acordarea unei atenții deosebite calității aerului și mediului în general. 

Rata de supraaglomerare este definită ca procentul populaţiei care trăieşte într-o locuinţă supraaglomerată, iar o persoană este considerată că trăieşte într-o casă supraaglomerată, dacă aceasta nu are la dispoziţie un număr minim de camere egal cu o cameră per cuplu în gospodărie, o cameră pentru fiecare persoană în vârstă de 18 ani, sau mai mult, o cameră per pereche de persoane singure de acelaşi sex între 12 şi 17 ani; o cameră pentru fiecare persoană cu vârsta cuprinsă între 12 şi 17 ani, care nu este inclusă în categoria anterioară; o cameră pentru perechea de copii sub 12 ani.

Potrivit metodologiei statistice a Uniunii Europene, se consideră că o persoană trăiește într-o gospodărie supraaglomerată dacă locuința nu îndeplinește sau nu are cel puțin:

  • o cameră de locuit;
  • o cameră pentru un cuplu (matrimonială);
  • o cameră pentru fiecare persoană în vârstă de cel puțin 18 ani;
  • o cameră pe pereche de persoane singure de același sex între 12 și 17 ani (minori de același sex);
  • o cameră pentru fiecare persoană care are între 12 și 17 ani și care nu este inclusă în categoria anterioară;
  • o cameră pe pereche de copii sub 12 ani.