Romania a primit un statut care avantajeaza la export crescatorii de animale

Crescatorii de animale au primit o veste de natura sa-i bucure.
Organizaţia Mondială pentru Sănătate Animală (OIE) a declarat România stat liber de bruceloză bovină, în baza notificării făcute de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Bruceloza bovină reprezintă o boală infectocontagioasă, care afectează majoritar organele genitale şi se manifestă în principal prin avorturi şi tulburări de reproducţie. Bruceloza bovină are o foarte mare importanţa economică, pentru că pierderile pe care le cauzează pot fi foarte mari, prin avorturi, morbiditate perinatală, diminuarea producţiilor, valorificări neeconomice ale producţiilor, cheltuieli legate de asanare şi supraveghere, etc. Ultimul focar de boală a fost lichidat în anul 1969, iar supravegherea, prevenirea și controlul se fac în conformitate cu Ordinul președintelui ANSVSA nr.35/2016.
Pe lângă aspectele zootehnice, deosebit de mare este şi importanţa sanitară a bolii, fiind vorba de una dintre cele mai temute zoonoze şi, în acelaşi timp, una dintre cele mai periculoase boli profesionale. Cel mai frecvent, medicii veterinari contractează această boala cu ocazia diagnosticului de gestaţie, a rezolvării fătărilor distocice şi a tratamentului
endometritelor.
Pentru ţările indemne, aşa cum este şi România, de cea mai mare importanţă este păstrarea acestui statut, în special prin supravegherea strictă a importurilor de animale şi a statusului efectivelor proprii.
În urma unei excelente colaborări între serviciile veterinare şi crescatorii de animale, România este liberă de febră aftoasă, pestă bovină, bruceloză bovină, bruceloză ovină și caprină, după cum se poate vedea accesând http://www.oie.int/self-declaration.
De asemenea, precizăm faptul că România este clasificată conform Deciziei 2007/453/CE, cu amendamentele ulterioare, ca ţară cu risc neglijabil pentru encefalopatie spongiformă bovină (ESB).

În acelaşi timp, Serviciul de Inspecţii pentru sănătatea plantelor şi animalelor, din cadrul Ministerului Agriculturii din Statele Unite ale Americii a recunoscut oficial statutul indemn al României pentru Gripa Aviară înalt Patogenă şi pentru Boala de Newcastle.
Ca urmare a faptului că România a fost recunoscută pe plan mondial, ca fiind liberă de mai multe boli în ultima perioadă, a fost creată o mare oportunitate pentru crescatorii de animale domestice și de păsări, care vor putea derula operațiuni de export animale vii către țări terțe la costuri mult mai scăzute și în perioade de timp mai reduse.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole