Seceta pedologică se menține! Prognoza agricolă pe săptămâna viitoare

ANM

În următoare săptămână, conținutul de apă din sol va prezenta valori scăzute și deosebit de scăzute. Cele mai afectate zone se află în Dobrogea, local nordul, nord-estul și estul Munteniei, estul și sudul Olteniei, izolat în sud-estul Moldovei, relevă prognoza agrometeorologică publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Până la sfârșitul acestei luni, rezerva de umiditate în stratul de sol 0-20 cm, în cultura grâului de toamnă, se va încadra în limite bune, aproape de optim și optime, pe cea mai mare suprafață a țării.

Specialiștii spun că pe parcursul săptămânii viitoare, starea de vegetație a plantelor va fi bună şi medie în cea mai mare parte a teritoriului agricol, respectiv medie şi slabă în semănăturile tardive şi pe suprafeţele unde se vor menţine deficite de apă în sol.

Perioada următoare se va caracteriza printr-un regim termic al aerului mai ridicat decât în mod normal, la nivelul întregii ţări. Temperatura medie diurnă a aerului se va situa între 9 şi 20 de grade Celsius, abaterile termice pozitive cuprinse între un grad şi nouă grade Celsius, în aproape toate regiunile agricole.

Temperatura maximă a aerului va oscila între 12 şi 25 de grade Celsius, în majoritatea zonelor de cultură, iar cea minimă va fi cuprinsă între 2 şi 17 grade Celsius la nivelul întregii ţări, valorile cele mai scăzute înregistrându-se în depresiuni, unde izolat vor fi condiţii de producere a brumei.

Temperatura medie diurnă a solului la adâncimea de 10 cm se va încadra între 10 şi 21 de grade, optimă parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare la culturile de rapiţă, orz şi grâu de toamnă, relatează Agerpres.

De asemenea, săptămâna viitoare sunt prognozate precipitaţii sub formă de ploi locale în aproape toată ţara, însoţite de intensificări temporare ale vântului, iar pe arii restrânse cantităţile de apă pot fi mai însemnate din punct de vedere agricol.

Agrometeorologii estimează că în perioada următoare lucrările agricole în câmp vor evolua în mod normal în majoritatea regiunilor.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.