Premierul Bolojan întoarce două scheme de ajutor la MADR – Ce sectoare sunt vizate

Ilie Bolojan, criza carburanților
Sursa foto: Facebook/Guvernul României

Schemele de ajutor pentru producția de usturoi și cartof vor fi reanalizate la Ministerul Agriculturii, la cererea premierului Ilie Bolojan, după ce proiectele de hotărâre de Guvern nu au ajuns încă la o formă finală agreată. Ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, susține că cele două sectoare nu pot fi lăsate fără un sprijin real în 2026, mai ales în contextul în care anul trecut nu au existat scheme dedicate nici pentru usturoi, nici pentru cartof.

Potrivit ministrului, discuțiile pe marginea celor două forme de sprijin vor fi reluate, la recomandarea prim-ministrului Ilie Bolojan, astfel încât MADR să poată veni în următoarea ședință de Guvern cu o variantă revizuită a actelor normative.

”Am discutat de usturoi și de cartof, am stabilit că dacă nu ne-am înțeles, revin HG-urile la minister și încercăm să facem o analiză, la recomandarea domnului prim-ministru. Reanalizăm cele două scheme și încercăm să venim pentru ședința următoare de Guvern cu o formă, să vedem dacă reușim să găsim o cale de mijloc”, a precizat Tanczos Barna, într-un interviu acordat jurnalistului Ovidiu Ghinea, pentru AGRO TV.

Oficialul a subliniat că, în 2025, cele două culturi nu au beneficiat de scheme de sprijin dedicate, iar o nouă amânare ar putea afecta aceste sectoare importante pentru producția autohtonă. În opinia sa, atât cultura usturoiului, cât și cea a cartofului au nevoie de un ajutor care să stimuleze creșterea suprafețelor și a producției interne.

”Anul trecut n-au fost scheme, n-a fost sprijin nici pentru usturoi, nici pentru cartof. Eu cred că nu putem să lăsăm cele două domenii fără sprijin real, consistent, care să ducă la creșterea suprafețelor și a producției autohtone”, a subliniat ministrul interimar.

În cazul usturoiului, discuțiile vizează inclusiv eficiența sprijinului acordat în anii anteriori. Tanczos Barna a explicat că, deși suprafața cultivată a crescut, România continuă să înregistreze un deficit tot mai mare în balanța comercială pentru acest produs. Din acest motiv, premierul Ilie Bolojan a cerut o analiză suplimentară asupra modului în care subvenția influențează efectiv producția și piața.

”În ciuda creșterii de suprafață la usturoi, a constatat domnul prim-ministru, am văzut și eu la un moment dat, o creștere constantă a deficitului de balanță comercială. A cerut să reanalizăm și acolo de ce avem subvenție an de an, crește suprafața cultivată, dar în paralel crește și deficitul balanței. Analizăm acest aspect și revenim cu argumente și forme de HG pentru a fi aprobate”, a explicat Tanczos Barna.

Ministerul Agriculturii urmează să revină cu argumente și cu forme revizuite ale hotărârilor de Guvern, în încercarea de a obține aprobarea celor două scheme în perioada următoare.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama corteva

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.