
Poziția lui Daniel Buda și a PPE privind transportul de animale vii din UE

Atunci când, prin decizii uneori neinspirate, se construiesc anumite politici care se dovedesc a nu fi pe deplin ancorate în realitate, cum este și cazul noilor măsuri propuse de Comisia Europeană privind transportul de animale vii, este tot treaba politicienilor, dacă sunt responsabili, să intervină pentru remedierea situației.
Poziția exprimată de europarlamentarul Daniel Buda, membru al grupului Partidului Popular European (PPE) și vicepreședinte al Comisiei de Agricultura din Parlamentul European, în legătură cu noile propuneri privind transportul de animale vii din Uniunea Europeană vine să demonstreze acest lucru.
„Democrația este frumoasă, iată că fiecare dintre noi putem să spunem punctele de vedere, chiar dacă avem păreri diferite (…). Eu cred că sunteți de bună credință, doar că nu aveți toate informațiile necesare pentru că, să știți, eu în fiecare final de săptămână sunt în mijlocul fermierilor. Duminică, când poate mulți ați stat cu familiile dumneavoastră, am călătorit 14 ore, în țara mea, să stau de vorbă cu fermierii, inclusiv cu inclusive cu cei care fac transportul de animale vii, să le ascult nevoile, durerile, să vin aici în Parlamentul European să legiferez ținând cont de realitățile din teren. Pentru că despre asta vorbim până la urmă. Și mă refer la câteva chestiuni legate de ceea ce înseamnă transportul de animale, cu privire la spațiu și la durată. Nu uitați că o bună parte a transporturilor de vii animale sunt pentru animalele de reproducție! Pentru Dumnezeu, putem să înțelegem în această sală că un fermieri care își transportă animalul pentru reproducție, pe care urmează să îl exploateze, trebuie să îi asigure condiții «premium», la (clasa) „businesss», că tot se vorbea aici mai devreme de clasa întâi? Pentru că trebuie să îl exploateze. Depinde fiabilitatea fermei lui de ceea ce înseamnă calitatea transportului, despre asta vorbim! În ce fel de filme trăim?”, le-a pus în vedere Daniel Buda colegilor din Parlamentul European.
Acesta a subliniat că în cazul animalelor destinate abatorizării lucrurile trebuie private cu obiectivitate, iar măsurile propuse trebuie să țină cont de realitățile din prezent.
„Doi, legat de animalele care merg la abatorizare: păi, calitatea carcaselor este influențată de transport, credeți că cineva își permite să transporte animalele la densități neadecvate, să fie carcasele pline de vânătăi și să fie depreciate la prețul pe care îl încasează? Păi, haideți puțin să ne ancorăm în realitate, nu să fim așa desprinși de aceste realități! Și, iertați-mă, când am făcut niște afirmații aici, le-am făcut pe baza unor dovezi științifice pe care le-am primit și pe care o să vi le trimit la fiecare dintre dumneavoastră, să vedeți ce înseamnă aceste dovezi, în fond și la urma urmei… Ați spus foarte bine de abatoare! Sunt perfect de acord că avem nevoie de abatoare. Dar le avem astăzi? Putem de mâine să spunem că nu mai transportăm animale vii și mergem în abatoare? Unde sunt abatoarele? Păi, hai întâi să facem abatoare și pe urmă să venim cu aceste abordări din partea noastră! Dacă vrem să fim parte cu fermierii… ”, a mai spus Daniel Buda.
Acesta le-a atras atenția eurodeputaților că noile măsuri privind transportul de animale vii în UE va trebui să țină cont și de criza de personal cu care se confruntă sectorul transporturilor din spațiul comunitar, dar și de noile provocări, atât sociale cât și de mediu, pe care aceste măsuri le ridică.
„Ați vorbit de transportatori… Avem nevoie de 500.000 de transportatori în Uniunea Europeană! De unde îi luați? Cum vor putea transporta ei animalele pet imp de noapte? Câte accidente vor fi? Câte familii vor rămâne fără tați din cauza transportului? Haideți să fim un pic ancorați în realitate, pentru că în fond, stimați colegi, vrem să facem să fie lucrurile bine! Dar, veniți cei din partea verde (cu referire la „verzii europeni”, reprezentând partidele ecologiste – n. red.) și spuneți să protejăm mediul, să proyejăm animalele, dar în același timp veniți cu (această măsură privind) transportul (de animale vii) prin care va crește numărul de camioane pe șosele. Când sunteți corecți, pănă la urmă, cu noxele care sunt eliminate de aceste camioane? De aceea, haideți, stimați colegi, să fim ancorați în realitate, să vedem ce pot să facă fermierii, să înțelegem că, până la urmă, fiecare suntem aici pentru a proteja în primul securitatea alimentară, pentru că se pare că pierdem din vedere în dezbaterile acestui Parlament (European) necesitatea de a garanta securitatea alimentară la nivelul Uniunii Europene!”, a subliniat europarlamentarul PPE Daniel Buda.
Redacția AgroTV
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.




























