Piața cerealelor – Prețul porumbului azi în Portul Constanța

sprijin pentru fermieri pretul porumbului pretul cerealelor fermieri despagubirile de seceta 15 octombrie

Dacă grâul și-a început deja urcarea prognozată de specialiști pentru sfârșitul acestui an și începutul lui 2025, prețul porumbului rămâne stabil în aceste zile. Având în vedere contextul global, cu producțiile bune din America, specialiștii nu întrevăd creșteri în perioada următoare, decât dacă porumbul va fi tractat ce cotațiile grâului, la începutul anului viitor.

”Despre piața porumbului nu se pot spune prea multe în acest moment, pentru că el stă efectiv pe aceeași platformă dictată de grâu și nu se văd la orizont, în aceste momente, niciun fel de schimbări majore. Ucraina își vinde porumbul în liniște, România nu prea are ce oferi în aceste momente, Uniunea Europeană mai are anumite zone în care porumbul se recoltează, în schimb Statele Unite au terminat.

Nu există în acest moment niciun factor de tracțiune în afară de cel al grâului, care trage porumbul după el, ca să cauționeze o creștere spectaculoasă a prețului porumbului. Porumbul astăzi în cotația CPT Constanța este vizualizat la 190-192 euro/tonă”, a precizat Cezar Gheorghe, expert în piețele de mărfuri agricole, la Digi24.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *