Piața cerealelor – Ce trebuie să facă TOȚI fermierii la începutul anului 2024

Anul 2024 se anunță a fi unul la fel de dificil ca 2023 pe piața cerealelor. Multe semne indică spre o scădere a prețurilor mărfurilor agricole, iar presiunea cerealelor și oleaginoaselor din Ucraina va apăsa, din nou, greu pe piața românească și pe fermierii autohtoni.

În aceste condiții, specialiștii le recomandă fermierilor români să-și securizeze din timp o parte din marfa pe care o vor produce anul viitor, prin contracte forward.

”Un lucru extrem de înțelept ar fi să semneze o tonă, maxim două tone la hectar. Trebuie să securizeze o parte din venituri. Înțeleg că marea lor masă și-au făcut niște calcule legate de costuri, iar ele nu trebuie să depășească 3.800-4.000 lei/hectar la grâu. Dacă semnezi, nu faci altceva decât să-ți securizezi acea marjă operațională pe care vrei să o scoți, e logic.

Cu siguranță, a-ți pune la adăpost 1-2 tone la hectar e un lucru înțelept. La rapiță încă nu-i sfătuiesc să facă lucrul acesta, pentru că nu știm cum se va dezvolta mai departe. S-ar putea să avem o surpriză, să fie probleme în aprilie în Canada și să plece rapița în sus, sau cine știe ce se mai întâmplă”, a explicat Cezar Gheorghe, expert în piețele de mărfuri agricole, pentru AGRO TV.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole