„Producătorii de sfeclă de zahăr din Transilvania vor prelua fabrica de zahăr de la Luduş. Cu ajutorul Ministerului Agriculturii, fabrica a fost salvată”, astfel și-au manifestat bucuria fermierii din Transilvania, în prezența ministrului Agriculturii, Petre Daea.
„Ieri (n.r. 15 octombrie) am făcut primul pas în a negocia achiziția fabricii de către fermierii din centrul țării, astfel ca fabrica de zahăr de la Luduș să fie din nou productivă și să asigurăm o parte din necesarul de zahăr, adică 25% din necesarul de zahăr din România. Eu zic că este unul dintre cele mai importante evenimente din țară, la ora actuală, ținând cont că în România, din 33 de fabrici de zahăr, vor funcționa două, anul viitor”, a afirmat Teodor Aflat, cel mai mare cultivator de sfeclă de zahăr din Transilvania și principalul inițiator al achiziției, potrivit Antena 3.
Până anul trecut, zahărul obţinut din sfecla de zahăr cultivată în România a asigurat aproximativ un sfert din necesarul de consum intern de 500.000 de tone pe an. În judeţul Mureş, acolo unde se află fabrica de zahăr de la Luduş, în acest an au fost cultivate numai 350 de hectare cu sfeclă, deşi în anii anteriori se cultivau şi de zece ori mai mult. Totuși, preţul este unul foarte bun în acest an, iar fermierii speră în continuare, ca preţul să fie şi mai bun datorită continuării activităţii fabricii.
În ţară nu mai avem nicio fabrică de zahăr cu capital românesc în condiţiile în care trei sferturi din cantitatea consumată în România vine din import.
Oferta grupului de fermieri din nouă judeţe ale Transilvaniei către patronatul francez al grupului Tereos SA, care a deţinut până acum fabrica de la Luduş, a fost cumpărarea a peste 98% din acţiuni.
Sursa: Antena 3