• Petre Daea, „dușmanul tinerilor fermieri”! Acuzații dure aduse ministrului Agriculturii

    Petre Daea

    Ministrul Agriculturii, Petre Daea, are mari bătăi de cap în privința modului în care au fost gândite despăgubirile pentru secetă de anul acesta.

    După controversata formulă de calcul privind despăgubirile, ministrului Daea i se reproșează acum o altă prevedere din Ordonanța de Urgență referitoare la despăgubiri, care îi afectează pe tinerii fermieri.

    Președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, care este și membru al Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților, spune despre Petre Daea că este „dușmanul tinerilor fermieri”, afirmând, într-un comunicat de presă, că Ordonanța de Urgență care reglementează modul în care se acordă despăgubirile pentru culturile afectate de secetă „este plină de greșeli grave”, care afectează din mai multe puncte de vedere fermierii, relatează Pro Brăila.

    „Incompetența ministrului Agriculturii, social-democratul Petrea Daea, face noi victime, de această dată printre tinerii fermieri. După ce a stabilit pentru despăgubiri o formulă care mai mult le ia, decât le dă fermierilor afectați de calamități, mai nou, constatăm că același act normativ îi duce pe tinerii fermieri pe buza prăpastiei și le taie de la rădăcină orice dorință de a mai lucra pământul. Ordonanța care reglementează acordarea despăgubirilor la culturile calamitate de secetă prevede că cei care nu au un istoric de 5 ani în ceea ce privește culturile respective, nu primesc despăgubiri. Asta este o lovitură devastatoare pentru tinerii fermieri, care nu au un istoric de 5 ani și din cauza incompetenței ministrului Daea s-ar putea să nu mai aibă niciun un istoric agricol, fiindcă se vor lăsa de meserie, după experiența din acest an”, acuză Alexandru Popa.

    Deputatul spune că a primit în ultimele zile mai multe telefoane de la tineri fermieri din județul Brăila care au fost afectați de secetă și care riscă să nu recupereze mai nimic din cheltuielile făcute la culturile de toamnă, din cauză că, potrivit ordonanței în vigoare, nu au dreptul la despăgubiri.

    „Ei sunt descurajați și-mi spuneau că dacă nu reușesc să recupereze măcar o parte din bani se gândesc foarte serios să renunțe la agricultură și să se apuce de altceva”, mai spune președintele PNL Brăila.

     

    Acesta subliniază că forma actuală a ordonanței este plină de greșeli grave și, în loc să fie un ajutor pentru agricultori, a ajuns să fie o bătaie de joc la adresa acestora.

    „Nu știu cum e posibil ca niște oameni care chipurile sunt specialiști în domeniul agriculturii, cum e însuși ministrul Daea, să facă asemenea gafe, cu efecte foarte grave asupra fermierilor. Ajungi să te întrebi dacă Daea și cei din echipa lui protejează interesele fermierilor sau vrea să-i distrugă. Din ce văd, mie mi se pare că domnul Daea e mai degrabă dușmanul tinerilor fermieri, decât susținătorul lor. Și nu sunt singurul care crede asta. Eu am făcut în urmă cu ceva timp, la modul public, o propunere pentru schimbarea formulei de calcul a despăgubirilor, însă deocamdată nu s-a întâmplat nimic în acest sens. Astăzi solicit public să se modifice ordonanța respectivă, astfel încât tinerii fermieri să poată beneficia și ei de despăgubiri. Sper că domnul ministrru Daea nu vrea ca agricultura României să rămână doar pe mâna celor care au vârsta lui”, mai spune deputatul Alexandru Popa.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Petre Daea, „dușmanul tinerilor fermieri”! Acuzații dure aduse ministrului Agriculturii

    Petre Daea

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • © AGRO TV 2024 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.