Pesta porcină la margine de drum! Cadavrele au stat 3 zile sub cerul liber

pestă porcină africană

Situație revoltătoare în județul Argeș! Mai multe cadavre de porci suspecți de pestă porcină africană (PPA) au fost lăsate zile în șir pe marginea drumului. Presa locală a atras atenția încă de vineri asupra unui porc mort, de vreo 200 de kilograme, care zăcea lângă deșeurile menajere abandonate de cetățeni. Potrivit epitesti.ro, cadavrul a rămas acolo pe tot parcursul weekendului, problema fiind rezolvată de autorități abia luni după-amiază.

Situația a fost semnalată de un activist de mediu, care a fotografiat animalul mort care zăcea între gunoaie. Acesta a atras atenția că porcul ar fi putut fi infectat cu pesta porcină africană, ceea ce ar fi reprezentat un pericol pentru fermele din întreaga zonă.

Pe lângă cadavrul descoperit inițial, au mai fost găsiți și alți câțiva purcei morți, împrăștiați pe o rază de zeci de metri, ceea ce a amplificat și mai mult riscul de răspândire a virusului PPA. Deși autoritățile au fost alertate încă de vineri, leșurile animalelor au rămas pe drumuri trei zile și trei nopți, fără a fi băgate în seamă. 

Potrivit directorului DSVSA Argeș, Primăria a fost contactată de urgență pentru a rezolva problema, însă primarul era în concediu, iar în lipsa lui, nimeni altcineva nu s-a ocupat de acest lucru.

”Am cerut ajutor  de la Garda de Mediu, să vedem cum facem să limităm focarul. Colegii mei au fost ieri acolo, au recoltat probe de la o parte din animale, au făcut o groapă, au îngropat ce au găsit, dar nu le-au putut aduna pe toate, pentru că unele sunt căzute în râpă. Astăzi, colegii sunt tot acolo”, a declarat ieri directorul DSVSA Argeș pentru epitesti.ro.

Acesta a recunoscut riscurile extinderii pestei porcine africane, în cazul în care porcii erau infectați, însă a mai subliniat și că desfășurarea unei anchete în această situație este extrem de dificilă, pentru că animalele sunt neidentificate. Deocamdată, tot ce pot face autoritățile este să afle dacă porcii erau sau nu infectați cu virusul PPA.

Reamintim că, potrivit ultimei actualizări a ANSVSA, la nivelul întregii țări sunt active un număr de 529 de focare de pestă porcină africană, din care 9 focare în exploatații comerciale și 5 focare în exploatații comerciale de tip A.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.