Panouri fotovoltaice în fermele agricole – Când se depun proiectele pentru instalare

fermieri casa verde fotovoltaice finantare

Noua sesiune pentru schema de energie dedicată sectorului agroalimentar ar putea fi lansată mai devreme decât se credea inițial! Evaluările proiectelor depuse în prima sesiune a acestei scheme sunt aproape de final, astfel că Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) ar putea lansa a doua sesiune pentru instalarea panourilor fotovoltaice în cursul verii.

Potrivit declarațiilor consultantului Neluțu Dogaru în emisiunea ”Agricultura la Raport”, realizată de Ovidiu Ghinea, sesiunea a doua a schemei de energie pentru instalarea panourilor fotovoltaice în ferme ar putea fi lansată în iunie-iulie.

”Se apropie de final evaluările pe partea de instalații fotovoltaice pe schema de energie pentru sectorul agroalimentar. Am înțeles că urmează sesiunea a doua. Inițial ziceau că o deschid undeva în septembrie, dar sunt discuții să îi dea drumul chiar mai repede, în iunie-iulie”, a precizat consultantul Neluțu Dogaru pentru AGRO TV.

În ceea ce privește momentul actual, Ministerul Energiei derulează două linii de finanțare pentru instalarea capacităților de energie regenerabilă, însă codurile CAEN care fac parte din domeniul agricol sunt excluse de la finanțare. Mai multe detalii AICI: Noi linii de finanțare pentru instalațiile fotovoltaice! Începe depunerea proiectelor

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

  CELE MAI COMENTATE ARTICOLE  

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.