Noua PAC: Beneficii URIAȘE pentru noii fermieri care accesează fonduri europene

PAC tineri fermieri, Ordonanța amânării ratelor

Europarlamentarul Daniel Buda a anunțat că Parlamentul European a votat trei dosare privind reforma PAC 2021-2027. 

„În această seară, Parlamentul European a adoptat cele trei dosare privind reforma Politicii Agricole Comune, și anume: PAC – sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre și finanțate de FEGA și de FEADR, PAC: finanțarea, gestionarea și monitorizarea, PAC: modificarea Regulamentului OCP și a altor regulamente.” a declarat Daniel Buda într-o postare publică făcută pe contul său de Facebook.

Unul dintre conceptele noi ale Politicii Agricole Comune este termenul de „noul fermier”. La fel ca tânărul fermier, „noul fermier” va avea acces mai ușor la fondurile europene, dar poate să aibă o vârstă de peste 40 de ani.

A fost introdus conceptul privind noul fermier care va avea acces mult mai ușor la fonduri europene, la fel ca tânărul fermier. “Noul fermier” este definit astfel încât să includă: condițiile pentru a fi „șeful exploatației”; formarea profesională și/sau competențele corespunzătoare; o limită de vârstă de peste 40 de ani. Potrivit acestei definiții, un „nou fermier” nu poate fi recunoscut ca „tânăr fermier”, a anunțat europarlamentarul român Daniel Buda (PPE). 

De asemenea, Parlamentul European a votat ca subvențiile să ajungă doar la fermierii activi și nu la cei de canapea.

„Fermierii activi” trebuie definiți de către statele membre astfel încât să se garanteze că nu se acordă sprijin celor ale căror activitate agricolă constituie doar o parte nesemnificativă din totalul activităților lor economice, însă fără a se exclude sprijinirea fermierilor care desfășoară mai multe activități. În orice caz, definiția păstrează modelul de exploatație agricolă familială regăsit în Uniune, cu caracter individual sau asociativ, indiferent de dimensiunea exploatației. Dar banii trebuie să ajungă la Adevărații fermieri și nicidecum “la fermierii de canapea”!”, a continuat Daniel Buda.

 
 
Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

Banner KWS

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.