Ordin MADR – Condițiile pentru plata ANT vegetal pentru 2024, pe fiecare cultură

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a pus în debatere publică un proiect de Ordin ce vizează plata ANT (ajutoarele naționale tranzitorii) în sectoarele vegetal și zootehnic, începând cu anul 2024.

Proiectul de act normativ stabilește criteriile de eligibilitate, documentele justificative și condiţiile de implementare a intervențiilor aferente sectoarelor vegetal și zootehnic din cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027, valabile începând cu anul de cerere 2024.

Potrivit documentului, beneficiarii intervențiilor aferente sectoarelor vegetal și zootehnic prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 1.571/2022, stabiliți la art. 5 alin. (4) – (6) din hotărâre, depun anual la centrele Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) o singură cerere de plată şi sunt identificaţi în mod unic în Registrul Unic de Identificare, pe baza:

a) identificatorului atribuit în Registrul Unic de Identificare;

b) codului numeric personal sau codului unic de înregistrare cuprins în certificatul de înregistrare eliberat de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, denumit în continuare ONRC;

c) contului bancar declarat la APIA de către beneficiar.

- Publicitate -

Iată ce prevede proiectul de Ordin pentru fiecare din ajutoarele naționale tranzitorii în sectorul vegetal:

Plata ANT 1 – plata decuplată în teren arabil

Art. 8.- (1) Plata decuplată în teren arabil ANT 1, denumită în continuare ANT 1, se acordă în cuantum fix pe ha, fermierilor din sectorul vegetal care cultivă următoarele culturi amplasate pe teren arabil: cereale (grâu comun, grâu dur, secară, orz, ovăz, porumb, sorg, orez, triticale, porumb dulce şi alte cereale), culturi proteice (mazăre, fasole, bob, lupin, linte, alte leguminoase pentru boabe), plante industriale (floarea-soarelui, rapiţă, soia, in şi cânepă pentru fibră, tutun, in pentru ulei, plante medicinale, alte plante industriale), rădăcinoase (sfeclă furajeră, sfeclă de zahăr), cartofi, legume, căpşuni, pepeni, flori şi plante ornamentale, plante de nutreţ, loturi semincere, alte culturi pe teren arabil.

(2) ANT 1 se acordă fermierilor care exploatează un teren agricol cu o suprafață de cel puțin 1 ha, cu suprafața parcelei agricole de cel puțin 0,3 ha, cu excepția serelor și solariilor, în cazul cărora suprafața minimă a parcelei trebuie să fie de 0,03 ha.

(3) Fermierii care solicită plata ANT 1 aferent suprafețelor cu cânepă și care nu depun la APIA dovada verificarii continutului de THC nu sunt eligibili ANT 1.

Art. 9-(1) Suprafeţele de teren arabil consacrate producţiei de iarbă şi de alte plante furajere erbacee cultivate, care nu au fost arate şi nu au făcut parte din sistemul de rotaţie a culturilor din exploataţie timp de 5 ani sau mai mult, se încadrează în categoria pajişti permanente, potrivit pct. 4.1.1.2.3 din PS 2023-2027 şi nu sunt eligibile pentru ANT 1.

(2) APIA înştiinţează solicitanţii la momentul depunerii cererii de plată asupra prevederilor alin. (1), precum şi asupra posibilităţii schimbării categoriei de folosinţă a terenului sau a practicării rotaţiei culturilor şi verifică înfiinţarea culturilor în arabil sau menţinerea pajiştii permanente.

Plata ANT 2 – pentru cultura de in pentru fibră

Art. 10. Pentru cultura de in pentru fibră se acordă ajutor naţional tranzitoriu – ANT 2, denumit în continuare ANT 2, fermierilor care îndeplinesc următoarele condiţii specifice:

a) să exploateze un teren agricol cu o suprafaţă de cel puţin 1 ha, suprafaţa parcelei agricole să fie de cel puţin 0,3 ha;

b) să depună la APIA, până la data de 1 septembrie inclusiv, a anului de cerere, certificatul de calitate a seminţelor utilizate și factura de cumpărare a seminţelor certificate şi copia contractului/angajamentului de valorificare a producţiei încheiat între fermier şi prim-procesator;

c) să prezinte până la data de 31 octombrie a anului de cerere, inclusiv, acte doveditoare privind livrarea, respectiv proces-verbal de recepţie, factură, bon fiscal.

Plata ANT 3 – pentru cultura de cânepă pentru fibră

Art. 11-(1) Pentru cultura de cânepă pentru fibră se acordă ajutor naţional tranzitoriu – ANT 3, denumit în continuare ANT 3, fermierilor care îndeplinesc următoarele condiţii specifice:

a) să exploateze un teren agricol cu o suprafaţă de cel puţin 1 ha, suprafaţa parcelei agricole să fie de cel puţin 0,3 ha; suprafeţele utilizate pentru producţia de cânepă constituie hectare eligibile numai în cazul în care conţinutul de tetrahidrocanabinol din soiurile utilizate nu depăşeşte 0,3%, potrivit art. 4 alin. (4) din Regulamentul (UE) 2021/2.115;

b) cultura să fie menţinută în condiţii de creştere normale, conform tehnologiei de cultivare, timp de cel puţin 10 zile de la data la care se încheie înflorirea, astfel încât să poată fi efectuate controalele necesare pentru stabilirea conţinutului de THC;

c) să depună la APIA, până la data de 31 martie a anului următor anului de cerere, copia contractului/angajamentului de valorificare a producţiei încheiat între fermier şi prim-procesator şi copia autorizaţiei de cultivare a cânepei pentru fibră emisă de către direcțiile pentru agricultură județene și a municipiului București, denumite în continuare DAJ;

d) să prezinte până la data de 31 martie a anului următor anului de cerere, a anului de cerere documente doveditoare privind livrarea, respectiv proces-verbal de recepţie însoțit de bon fiscal sau factura sau fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol;

e) să depună declaraţia privind varietăţile de cânepă pentru fibră cultivate şi cantităţile de seminţe utilizate la ha pentru înfiinţarea culturii, până la data depunerii cererii de plată sau până cel mai târziu la data de 30 iunie inclusiv, a anului de cerere.

(2) În conformitate cu legislaţia în vigoare, inspectoratele teritoriale pentru calitatea seminţelor şi a materialului săditor, la solicitarea deţinătorului de autorizaţie de cultivare şi ca urmare transmiterii de către DAJ, până la data de 15 mai a anului de cerere, a listei cu autorizaţiile eliberate, recoltează probele pentru determinarea conţinutului de THC, dintr-o cultură de cânepă de un anumit soi, aflată pe câmp; verificarea conținutului de THC se face pentru toate suprafețele de cânepă autorizate, dovada verificării reprezentând eligibilitatea la plată.

(3) Probele preluate se transmit Laboratorului Central pentru Controlul Calităţii şi Igienei Vinului Valea Călugărească – Filiala Blaj, însoţite de datele de identificare ale fiecărui fermier (numele şi prenumele, codul numeric personal/codul unic de înregistrare, adresa, sediul) şi datele de identificare ale fiecărei parcele cultivate (dimensiunea, parcela/lotul), până la data de 15 septembrie a anului de cerere.

(4) Laboratorul Central pentru Controlul Calităţii şi Igienei Vinului Valea Călugărească – Filiala Blaj are obligaţia să transmită MADR şi APIA până la data de 1 noiembrie inclusiv, a anului de cerere raportul cu privire la conţinutul de THC pentru fiecare parcelă cultivată cu cânepă pentru fibră, care include următoarele informaţii: conţinutul de THC, împărţit în tranşe/gradări de 0,1%, procedura utilizată, precum şi datele transmise de inspectoratele teritoriale pentru calitatea seminţelor şi a materialului săditor.

(5) Contravaloarea analizelor pentru stabilirea conţinutului de THC din probele recoltate, potrivit prevederilor alin. (3), se achită de către fermieri în termen de 5 zile lucrătoare de la emiterea facturii de către Laboratorul Central pentru Controlul Calităţii şi Igienei Vinului Valea Călugărească – Filiala Blaj. Efectuarea analizelor se face numai în baza prezentării dovezii de plată.

Plata ANT 4 – pentru cultura de tutun

Art. 12. Pentru cultura de tutun se acordă ajutor naţional tranzitoriu – ANT 4, denumit în continuare ANT 4, pentru suprafaţa eligibilă determinată cu tutun, în urma tuturor controalelor efectuate de către APIA, avându-se în vedere contractele încheiate între fermieri/grupul de producători şi prim procesatorii autorizaţi/înregistraţi la MADR și postați pe site-ul MADR, cu îndeplinirea următoarelor condiţii specifice:

a) să exploateze un teren agricol cu o suprafaţă de cel puţin 1 ha, suprafaţa parcelei agricole să fie de cel puţin 0,3 ha;

b) fermierul sau grupul de producători trebuie să încheie un contract de cultivare cu un primprocesator, să îl înregistreze la DAJ şi ulterior să îl depună la centrul local/judeţean sau al municipiului Bucureşti al APIA. Contractul trebuie să fie încheiat până la data de 30 aprilie inclusiv a anului de cerere şi să fie depus la APIA până cel târziu la data de 30 iunie inclusiv a anului de cerere inclusiv;

c) contractul va avea ca anexă lista nominală a membrilor grupului şi suprafeţele aferente fiecăruia, atunci când unitatea prim-procesatoare încheie contracte de cultivare cu un grup de producători;

d) un fermier/grup de producători încheie contract de cultivare cu un singur prim-procesator;

e) grupurile de producători nu pot exercita activitate de prim-procesare a tutunului;

f) un fermier, producător de tutun, poate să aparţină unui singur grup de producători;

g) fermierul/grupul de producători depune la centrul local/judeţean sau al municipiului Bucureşti al APIA, după caz, până cel târziu la data de 31 martie inclusiv a anului următor anului de cerere, declaraţia de livrare a tutunului prin care se face dovada valorificării unei cantităţi minime de 1.000 kg/ha; declaraţia de livrare se vizează de reprezentantul desemnat al DAJ pe a cărei rază teritorială se află terenul cultivat, pentru atestarea cantităţii şi a calităţii tutunului livrat; dacă fermierul este membru al unui grup de producători, declaraţia de livrare se vizează şi de grupul în cauză; lipsa vizei/vizelor pe declaraţia de livrare determină neeligibilitate la plată pentru ANT 4;

h) tutunul livrat trebuie să îndeplinească condiţiile minime de calitate, aşa cum sunt prevăzute în anexele nr. 2 şi 2a) la Legea nr. 236/2003 privind organizarea pieţei tutunului brut în România;

i) suprafeţele solicitate conform cererii de plată pe suprafaţă sunt supuse controalelor administrative, de monitorizare şi la faţa locului de către structurile de control ale APIA, cu privire la respectarea suprafeţelor şi culturilor declarate, şi ale MADR, cu privire la lucrările agrotehnice specifice, astfel încât la recoltare să se asigure o densitate medie de cel puţin 2 plante/mp.

Plata ANT 4 – pentru cultura de hamei

Art. 13-(1) Pentru cultura de hamei se acordă ajutor naţional tranzitoriu – ANT 5, denumit în continuare ANT 5, fermierilor care îndeplinesc următoarele condiţii specifice:

a) să exploateze un teren agricol cu o suprafaţă de cel puţin 1 ha, suprafaţa parcelei agricole să fie de cel puţin 0,1 ha;

b) să prezinte la centrul local/judeţean sau al municipiului Bucureşti al APIA, până la data de 1 decembrie inclusiv, a anului de cerere, procesul-verbal întocmit de un reprezentantul DAJ prin care se certifică faptul că suprafaţa cultivată cu hamei pentru care se solicită sprijin financiar a fost recoltată;

c) să prezinte la centrul local/judeţean sau al municipiului Bucureşti al APIA, până la data de 15 octombrie inclusiv, a anului de cerere, o copie a contractului de vânzare a producţiei de hamei, înregistrat la DAJ.

(2) Procesul-verbal prevăzut la alin. (1) lit. b) se încheie la solicitarea fermierului şi în urma deplasării pe teren a reprezentantului desemnat DAJ pe a cărei rază teritorială se află terenul cultivat. Acest proces-verbal se întocmeşte în două exemplare şi se înregistrează la DAJ.

Plata ANT 4 – pentru cultura de sfeclă

Art. 14.-(1) Pentru cultura de sfeclă se acordă ajutor naţional tranzitoriu – ANT 6, denumit în continuare ANT 6, fermierilor care îndeplinesc următoarele condiţii specifice:

a) suprafaţa pe care este amplasată cultura este destinată exclusiv producţiei de zahăr;

b) să exploateze un teren agricol cu o suprafaţă de cel puţin 1 ha, suprafaţa parcelei agricole să fie de cel puţin 0,3 ha;

c) să prezinte la centrul local/judeţean sau al municipiului Bucureşti al APIA, până la data de 1 octombrie inclusiv a anului de cerere, copia contractului de producere a sfeclei de zahăr cu o fabrică de zahăr recunoscută de MADR potrivit prevederilor Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 10/2018 pentru aprobarea Procedurii de recunoaştere a operatorilor economici care desfăşoară activităţi privind fabricarea zahărului din sfeclă de zahăr şi/sau din rafinarea zahărului brut din trestie, întocmit conform modelului prevăzut în anexa la Acordul interprofesional pentru sfecla de zahăr, înregistrat la DAJ şi vizat de reprezentantul desemnat al DAJ, şi copia procesuluiverbal de verificare a culturii semnat de reprezentanţii DAJ, ai Federaţiei cultivatorilor de sfeclă de zahăr şi ai fabricii de zahăr.

(2) Contractul prevăzut la alin. (1) lit. c) se înregistrează la DAJ şi se vizează de reprezentantul desemnat al DAJ pe a cărei rază teritorială se află terenul cultivat, numai dacă, pe baza verificărilor efectuate în perioada de vegetaţie, se constată respectarea condiţiilor agrotehnice, suprafaţa culturii şi asigurarea unei densităţi medii de cel puţin 6 plante/mp. Lipsa vizei DAJ pe contract determină neeligibilitatea la plată pentru ANT 6. Rezultatul verificărilor se consemnează într-un proces-verbal de verificare semnat de reprezentanţii DAJ, ai Federaţiei cultivatorilor de sfeclă de zahăr şi ai fabricii de zahăr, în care se menţionează suprafaţa care respectă condiţiile agrotehnice şi de densitate a culturii.

(3) Fără a aduce atingere art. 15, suprafaţa eligibilă determinată în urma tuturor controalelor de către APIA pentru ANT 6 nu poate depăşi suprafaţa înscrisă în procesul-verbal de verificare.

Proiectul de Ordin mai prevede că suprafaţa determinată pentru ANT 2-ANT 6 nu poate depăşi suprafaţa înscrisă în contractele de producere/cultivare/vânzare/valorificare sau angajamentele încheiate între fermier şi prim-procesatori/fabricile de prelucrare.

Potrivit documentului, cuantumul per ha al ANT 1-ANT 6 în sectorul vegetal se calculează de către APIA prin raportarea bugetului anual alocat cu această destinaţie la suprafeţele eligibile determinate în urma controalelor administrative sau la faţa locului efectuate de către aceasta.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole