15 aprilie 2021 - 17:02

Orban: ”Mare parte din cei care desfac marfa în pieţe numai producători agricoli nu sunt”

”Mulți dintre cei care vând marfa în piețe numai producători agricoli nu sunt”, susține premierul Ludovic Orban. Acesta a declarat astăzi că închiderea piețelor acoperite este o măsură necesară, care se ia după ce s-a constatat că în aceste spații nu se respectă regulile și există o incidență mare de transmiterea a virusului.

Potrivit premierului Orban, producătorii agricoli îşi vor putea desface în continuare produsele în pieţele deschise sau în pieţele volante.

“Pe baza evaluărilor făcute din cercetări, a rezultat că în pieţele închise, spre deosebire de hipermarketuri unde regulile sunt respectate cu stricteţe, în aceste pieţe şi din cauza modului în care se manevrează marfa, a circulaţiei aerului, din cauza faptului că nu se respectă regula purtării măştii şi a regulilor de distanţare, se transmite virusul mai uşor. Am păstrat pieţele deschise.

Mai mult decât atât, primăriile pot să organizeze pieţe volante, pentru a permite desfacerea produselor agricole de către producătorii agricoli. Vreau să menţionez: de către producătorii agricoli, pentru că din păcate o mare parte din cei care desfac marfa în pieţe numai producători agricoli nu sunt.

Îşi obţin certificatul de producător, deşi ei nu au muncit pământul în viaţa lor. Deci repet, există soluţia: pe lângă pieţele deschise, se pot face pieţe volante unde pot să vină numai producători agricoli. Este o restricţie pe o perioadă limitată de timp (n.red. închiderea pieţelor acoperite). A trebuit să luăm mai multe măsuri unde în urma analizelor s-a constatat că există o incidenţă mare de transmitere a virusului”, a declarat Orban, citat de Agerpres.

Prim-ministrul Orban a mai subliniat că, pe lângă închiderea piețelor acoperite, alte măsuri vizează restricţii de circulaţie pe timpul nopţii, obligativitatea purtării măştii peste tot, decalarea programului de lucru, utilizarea muncii la domiciliu unde este posibil, pentru diminuarea fluxurilor de pe mijloacele de transport, unde la orele de vârf există un risc mai mare de transmitere.