
O nouă fermă de reproducție suine în Buzău, după o investiție de peste 7,3 milioane de euro


Județul Buzău își consolidează poziția de lider național în sectorul zootehnic, odată cu finalizarea lucrărilor la noua fermă de reproducție suine în comuna Stâlpu. Investiția, în valoare totală de 7.302.450 euro, marchează încă un pas important în dezvoltarea producției interne de carne de porc.
Potrivit Direcției pentru Agricultură Județeană Buzău, proiectul a fost realizat prin Programul de susținere pentru activitatea de reproducție în sectorul suinelor și vizează „crearea a 1.335 locuri noi de cazare pentru reproducție hibridă”, fiind considerat „un proiect strategic pentru dezvoltarea sectorului agroalimentar și pentru susținerea economiei locale”.
Ferma de reproducție suine a fost realizată de SC Genetic Pork Hub SRL, iar sprijinul financiar a fost consistent: „valoarea totală a ajutorului de stat este de 5.841.960 euro, respectiv 80% din valoarea investiției”, fondurile fiind asigurate prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Reprezentanții instituției subliniază că investiția aduce beneficii importante pentru județ: „consolidarea producției interne și reducerea dependenței de importuri”, dar și „crearea de locuri de muncă și stimularea mediului economic local”, alături de implementarea unor tehnologii moderne, conforme cu standardele europene.
Noua fermă de la Stâlpu este al treilea proiect finalizat în județ, după investițiile din Țintești (sector avicol) și Săhăteni (fermă de reproducție suine), confirmând ritmul accelerat al dezvoltării în domeniu.
În timpul unei vizite la Buzău, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat: „Începând cu anul 2026, județul Buzău va produce peste 322.000 de purcei în sectorul de reproducție porc”, subliind și faptul că Buzăul a atras „aproape 58 milioane de euro” în sectorul suin și „aproape 30 milioane de euro” în sectorul avicol.
Oficialul a anunțat, în luna februarie, la Buzău, și continuarea investițiilor: „Aceste investiții trebuie să continue. Vom investi în continuare în sectorul de zootehnie”, inclusiv printr-o nouă linie de finanțare de 200 de milioane de euro destinată animalelor de reproducție.
Prin această nouă fermă de reproducție suine, Buzăul își întărește statutul de pol agricol important, cu un rol tot mai mare în asigurarea producției alimentare la nivel național.
Marilena Dinu
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























