



Consultantul în fonduri europene Cosmin Măglaș atrage atenția că aceste măsuri vin la pachet cu cerințe birocratice și costuri inițiale semnificative, care ar putea descuraja o mare parte dintre fermieri.
Potrivit acestuia, atât DR-12 – investiții în consolidarea exploatațiilor tinerilor fermieri, cât și DR-18 – investiții în floricultură, plante medicinale și aromatice, pun accent pe componenta de modernizare a fermelor. Asta înseamnă, în practică, investiții în construcții, însă aceste investiții implică automat și realizarea unui studiu de fezabilitate, document obligatoriu pentru proiect.
”Din punctul meu de vedere, cele două măsuri pe care le așteptăm cu interes, DR-12 și DR-18, sunt niște măsuri dificil de accesat. Din punct de vedere al documentelor care trebuie depuse, observăm că trebuie depus pentru ambele secțiunea de modernizare; câștigăm punctaj dacă facem construcții – la DR-12 dacă extindem construcțiile existente, iar la DR-18 dacă facem floricultură sau plante aromatice în sere și solarii. Asta înseamnă că avem nevoie de studiu de fezabilitate”, a explicat Cosmin Măglaș, la AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.
În aceste condiții, există riscul ca măsurile să fie accesate doar de anumite categorii de fermieri.
”Din nou, o piedică pentru fermieri, pentru că sunt mii de euro pe care trebuie să le plătească pentru aceste studii. Nu cred că sunt neapărat folositoare. Repet obsesiv această idee, păcat că ajungem să cheltuim mii de euro înainte să știm ce ne așteaptă. Din acest motiv, cred că deși măsura DR-12 este așteptată de foarte multă lume, va fi foarte mult denaturată, pentru că singurii care se încadrează să poată să realizeze astfel de investiții sunt cei din legumicultură și în zootehnie, partea mai puțin montană”, a mai subliniat consultantul.
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.
© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.
