Noi plăți realizate de APIA! Sumele au intrat AZI în conturile fermierilor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă efectuarea plăților aferente campaniei 2022, astfel că peste 20 de milioane de euro au intrat în conturile fermierilor în cursul acestei săptămâni.

Potrivit unui anunț făcut de directorul general al instituției, Adrian Pintea, săptămâna aceasta, APIA a autorizat la plată un număr de 1.923 de fermieri, cu suma de 22,46 milioane de Euro, sumă autorizată în perioada 16-19 ianuarie 2023.

Campania de plăți va continua până la 30 iunie 2023. Între subvențiile restante pe care APIA trebuie să le plătească până la acea dată se numără ajutoarele naționale tranzitorii, care trebuie plătite din bugetul anului 2023, și sprijinul cuplat în sectorul vegetal, care va fi plătit după data de 15 mai 2023.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

3 COMENTARII

  1. Bună seara , nu stiu de ce până acum nu am primit nici avans pe teren nici o tranșă nimic unde se blochează unele dintre cereri s-au unde ai vină. ? RUȘINE, RUȘINE Și i-ar rușine alți iau și 2 tranșe și pe Animale și unii nimic .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole