Cazurile de pesta micilor rumegătoare încep să se răspândească alarmant în România. După cazul depistat în urmă cu câteva zile la Baia, în județul Tulcea, care a dus la uciderea a aproape 50.000 de animale, alte focare au fost depistate în județele Tulcea și Constanța, iar numărul de animale afectate se ridică la 150.000, potrivit vicepreședintelui ANSVSA, Dănuț Păle.
Conform unui comunicat al ANSVSA, pesta micilor rumegătoare a fost confirmată, în data de 23 iulie, în mai multe exploatații comerciale și gospodării ale populației din județele Tulcea și Constanța.
”Din păcate, au apărut în cele două ferme care sunt gard în gard cu prima fermă, cea de 50.000 de capete, și mai sunt câteva gospodării din localitatea Stejaru; acolo, din păcate, situația a început să evolueze la gospodăria populației, sunt foarte mulți crescători și oameni gospodari. Toate lucrurile acolo sunt sub control pentru a asana cât mai repede focarul de la Stejaru. Din păcate, la Stejaru avem și 4 exploatații comerciale foarte mari, unde avem 60.000 de capete de animale. Deci situația este destul de dramatică.
Am avut discuții atât cu mijlocitorii de animale, cu fermierii, cu gospodarii, sub coordonarea prefectului și a altor instituții și i-am rugat ca în această perioadă să nu mai miște animalele în județele Tulcea și Constanța, pentru că este o primă condiție pentru a nu difuza boala. Eu cred că oamenii au înțeles și sper din tot sufletul să realizeze importanța celor pe care le-am avut în discuții pentru a opri difuzarea bolii”, a precizat Dănuț Păle pentru AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.
Potrivit ANSVSA, zona de protecție de la primul focar a fost extinsă la 25 km (care include toate celelalte focare din interiorul său, cel mai apropiat focar fiind la 5 km de marginea zonei de protecție). Zona de supraveghere a fost extinsă la 34 km, iar zona de supraveghere suplimentară rămâne la 44 km de la primul focar.
Totodată, s-a interzis expedierea în afara zonelor a animalelor vii ovine și caprine, precum și a materialului seminal, ovulelor, embrionilor, produselor secundare de origine animală, pieilor și blănurilor.
Ancheta epidemiologică este în desfășurare.