Ministrul Agriculturii: Nu trebuie interzisa cresterea porcului, trebuie opriti samsarii

adrian oros pesta porcină

Pesta porcină africană reprezintă, în continuare, o mare problemă pentru industria cărnii din România. Chiar ieri vă spuneam că importurile de carne și organe comestibile au crescut substanțial în primul trimestru al acestui an, iar perspectivele pentru restul anului par la fel de sumbre.

Invitat în emisiunea ”Agricultura la Raport”, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a vorbit despre problemele cu care se confruntă sectorul suinelor. Potrivit acestuia, pe lângă porcii mistreți, samsarii reprezintă vectorul principal de răspândire al virusului PPA.

„Am avut discuții cu sectorul de creștere a porcului, dar am avut discuții recente și cu crescătorii mai mici, cu reprezentanții gospodăriilor populației. Trebuie să avem înțelepciune și echilibru, încât atât micul crescător, cât și crescătorii mari să fie protejați. Între cele două categorii de crescători, există o a treia, care nu e prea numeroasă, dar e cea mai vocală și care face cel mai mult rău: samsarul. Acesta plimbă animalele și bolile dintr-un târg în altul, sau acum din poartă în poartă, pentru că târgurile s-au închis.

Dacă pe o rază de 10 kilometri în jurul unei ferme mari se găsește un caz pozitiv, practic ferma este blocată, iar derogarea de la Comisia Europeană pentru a ieși animalele din fermă, deși ferma nu are niciun caz de boală, nu se poate obține, pentru că în 2017-2019, țara a fost umplută de PPA. Noi nu mai avem o zonă liberă.

Acum a început să scadă numărul de focare și se încearcă să se identifice zone libere de pestă. Curios, a coincis scăderea numărului de focare exact cu perioada restricțiilor de circulație a oamenilor.

Pe lângă mistrețul care clar este un vector viu și un rezervor de virus, cu siguranță că și samsarul este. Nu sunt mulți, să știți. În fiecare județ sunt câțiva care fac lucrul acesta, sunt cunoscuți de autorități și acești oameni trebuie opriți. Repet, nu trebuie interzisă creșterea porcului în gospodărie, cum cer unii în mod extremist, pentru că nu e posibil. Toți oamenii care vor să crească un porc sau mai mulți în gospodărie, pentru uz intern, pot să o facă, dar în același timp trebuie să avem minime măsuri de biosecuritate și să-i protejăm pe cei care cresc porcul industrial, pe fermieri. Altfel, tot timpul o să ne plângem că producția internă scade. 

Am ajuns de la 65% înaintea PPA la sub 30% producție care acoperă consumul intern. Trebuie să ajungem odată la un consens și un echilibru între micul crescător și marele crescător, astfel încât să nu dispară niciunul, iar carnea de porc consumată în România să fie carne românească”, a declarat Adrian Oros în exclusivitate pentru AGRO TV.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.