Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat, săptămâna trecută, campania de primire a cererilor unice de plată din partea fermierilor care vor să beneficieze de subvenții anul acesta. Timpul alocat acestei campanii este mai scurt decât de obicei, motiv pentru care APIA îi îndeamnă pe fermieri să-și depună din timp dosarele.
Practic, campania se va desfășura până în data de 7 iunie 2024. Particularitatea acestui an este faptul că nu va mai exista perioada de depunere a cererilor cu penalități. Toți fermierii care depun între 4 aprilie și 7 iunie își vor primi subvențiile în integralitate, iar cei care nu depun în acest interval vor fi excluși de la plată.
Directorii centrelor județene APIA îi îndeamnă pe fermieri să respecte programările și să-și depună dosarele la timp, astfel încât să nu existe blocaje în ultimele zile.
”Dacă un solicitant nu poate veni când este programat, dosarul lui se reportează pe a doua zi sau pe ultima săptămână, şi atunci riscăm ca la începutul lui iunie să ajungem cu multe dosare nepreluate, sistemul electronic să nu suporte presiunea şi să nu poată fi procesate”, a precizat Ioan Sorin Roman, directorul APIA Bihor, pentru publicația eBihoreanul.
După data limită de depunere a cererii de plată, fermierii trebuie să notifice în scris APIA cu privire la orice modificare a datelor declarate în cererea de plată şi în documentele doveditoare, în termen de 15 zile de la data modificării.
Voi depune cererea in timp
Unde sunt bani de survențiile pe anul 2023 pe vaci , pe cap de animale vacun peste 2 ani și sub 10 ani , căci suntem în aprilie data de 9 și nu i-am primit încă ??? Ce faceți cu noi care trăim din gospodărie, animale că de nutreț , alimente nu vau interesat toată iarna, 6 luni pentru timpul anului 2023 până acu !!! Rușine să vă fie căci salariile voastre bugetare l-ați primit nu ???? Grigore Liviu Buciu
Aveți dreptate,nici noi nu am primit nici un leu ,nici nu mai știe omul unde sa se adreseze!De la centrul local APIA,ne-au spus clar
că nu știu!
Subventia pt.sfecla de zahar când va intra
s
Nu ne-am primit doar o mica parte din subventii. Vor sa ne falimenteze și sa ne vindem fermele. Mint cu nerușinare ca au făcut plati si ca mai sunt doar câțiva fermieri cu probleme la dosare dar de fapt ei nu au bani doar pt salariile lor si pensiile speciale