



Două linii de finanțare strategice au fost lansate, cu obiectivul este de a moderniza sectorul, de a crește valoarea adăugată a produselor din pește și de a consolida securitatea alimentară:
Pentru Investiții în acvacultură este disponibil un buget de peste 26 de milioane de euro (133,6 milioane lei), menit să sprijine înființarea, extinderea și modernizarea unităților durabile. Finanțarea poate acoperi elemente precum digitalizare, utilizarea energiilor regenerabile, diversificarea speciilor, acvacultură ecologică, economia circulară și gestionarea riscurilor. Suma nerambursabilă pentru un proiect poate fi între 25.484,50 lei și 30.581.400 lei.
În ceea ce privește procesarea produselor pescărești, bugetul alocat este de aproximativ 3 milioane de euro (17,7 milioane lei), destinat creșterii capacității și eficienței unităților de procesare. Accentul este pus pe eficiența energetică, digitalizare, trasabilitate și dezvoltarea lanțurilor scurte de comercializare. Sprijinul nerambursabil pentru proiecte de procesare variază între 25.484,50 lei și 7.645.350 lei.
Perioada de depunere a cererilor a început pe 20 ianuarie 2026. Pentru proiectele de acvacultură termenul este 19 februarie 2026 (ora 17:00), în timp ce pentru procesare, termenul limită este 20 februarie 2026 (ora 12:00). Cererile se depun exclusiv online, prin platforma MySMIS2021, cu semnătură electronică calificată. Ghidurile solicitantului sunt deja publicate și pot fi consultate pe portalul programului, oferind detalii despre criteriile de eligibilitate și condițiile de acces.
Programul PAP 2021-2027 este instrumentul principal de finanțare în domeniul pescuitului și acvaculturii în România în actualul ciclu de finanțare european și are un buget total de peste 232 milioane de euro, dintre care contribuția Uniunii Europene depășește 162 milioane de euro.
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.
© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.
