
Instituții desființate la MADR – Ce se întâmplă cu APIA și AFIR!


De acum încolo, gata cu birocrația la MADR! Cel puțin pe… hârtie.
Proiectul de Ordonanță de Urgență a Guvernului privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și a unor instituții aflate în subordinea acestuia, a fost publicat luni pe site-ul ministerului.
Noului act normativ reglementează o serie de „măsuri care să vină în sprijinul fermierilor, prin debirocratizarea și simplificarea procedurilor administrative, prin înglobarea într-un singur loc a unor structure administrative cu rol de reglementare în domeniul agriculturii, acțiuni menite să conducă la o informare mai eficientă a beneficiarilor actului administrativ”.
Printre instituțiile din subordine a MADR care urmează să se desființeze se numără: Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. Dr. G. K. Constantinescu”, Agenția Națională a Zonei Montane, Laboratorul Central pentru Calitatea Semințelor și Materialul Săditor, Institutul de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor, Inspectoratele Teritoriale pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor, Oficiile de Studii Pedologice și Agrochimice, Laboratorul Central pentru Controlul Calității și Igienei Vinului, Direcția pentru Agricultură a Municipiului București, Stațiunea de Cercetări Sericicole Băneasa.
Acestea urmează să fie absorbite prin comasare de către alte instituții sin subordinea MADR, care vor prelua integral atât activitățile specifice ale instituțiilor desfințate, cât și personalul acestora, „pe posturile înființate în acest scop, cu încadrarea în numărul de posture aprobate acestor instituții, potrivit prevederilor legale, beneficiind de drepturile salariale acordate, potrivit legii, pentru categoriile de funcții din cadrul intituției care preia activitatea”. Proiectul de ordonanță de urgență mai prevede că „în situația în care dreturile salariale din cadrul instituției care preia activitatea sunt mai mici decât cele din cadrul instituției desființate, personalul instituțiilor care se desființează beneficiază de drepturile salariale avute la data intrării în vigoare a preentei ordonanțe de urgență”.
În ceea ce privește comasarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) de care se tot vorbește de câțiva ani, aceasta nu va avea loc, deocamdată.
Singurele prevederi ale noului act normativ care le vizează sunt că APIA va prelua, prin centrele județene, activitatea de control și monitorizare din cadrul Oficiilor județene de zootehnie și centrlor regionale de zootehnie ale Agenției Naționale pentru Zootehnie „Prof. Dr. G. K. Constantinescu” și că atât APIA, cât și AFIR, alături de Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) „se exceptează (…) de la aplicarea prevederilor din capitolul III – Măsuri pentru disciplina economico-financiară a Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung”.
Mai multe amănunte cu privire la restructurarea din cadrul MADR puteți afla consultând proiectul de ordonanță de urgență pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului în secțiunea „Transparență decizională”.
Să sperăm la o debirocratizare reușită a MADR și o viață cât mai ușoară a fermierilor români în relația cu instituțiile de profil.
Ciprian Voinea
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.































3 comentarii
Nici nu se putea mai bine! Daca se mai lucrează și la partea de digitalizare cu un program asumat pe termen lung o sa vedem rezultate. Surprinzător cum un număr mic de instituții, cu structurile lor teritoriale, pot avea un număr atât de mare de persoane de în poziție de conducere (218). Este un început, se putea mai bine cred, structura organizatorică a MADR. Informațiile sunt puțin discrepanțe fata de ORDIN nr. 1756 din 13 octombrie 2023 (organigrama MADR https://www.madr.ro/docs/minister/2023/OMADR-1756-R-13.10.2023-structura-organizatorica-MADR.pdf) care listează 632 posturi de funcționari publici din care 78 funcții de conducere respectiv 551 funcții execuție. O analiză punctuala pentru cine are timp pentru posturile de execuție (daca sunt 218) se poate face aici: https://www.anfp.gov.ro/opendata.aspx care detaliază angajații din fiecare instituție și posturile acestora.
Ff buna descrierea.
Au rămas la 176 / 218 posturi de conducere dar au renunțat și la 6/8 (zic ei) instituții aflate la nivel central și care nu s-au mai reorganizat
Aprobat
Prin aplicarea prevederilor prezentului proiect se desființează 2 instituții aflate la nivel central și 67 de instituții aflate la nivel teritorial, corespunzător unui număr de 69 de ordonatori terțiari de credite.
Inițial
”Prin aplicarea prezentului proiect se desființează 8 instituții aflate la nivel central și 67 de instituții la nivel teritorial, corespunzător unui număr de 77 de ordonatori terțiari de credite, rezultând totodată o reducere de 218 de posturi de conducere” conf. ordonantei https://www.madr.ro/proiecte-de-acte-normative/download/6248_6d94d48296bf2bc8723a4b1ce4e93a04.html