MADR, AZI: Autorizații pentru utilizarea produselor de protecție a plantelor!

prețurile la inputurile agricole, protecție a plantelor, pesticide

Ministrul agriculturii, Florin Barbu, a semnat vineri autorizaţiile pentru utilizarea în situaţii de urgenţă a produselor de protecţie a plantelor pentru tratarea seminţelor de porumb şi floarea-soarelui, în perioada 22 ianuarie – 21 mai 2024, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Potrivit reprezentanților MADR, utilizarea produselor de protecție a plantelor „se va face numai în zonele şi pe suprafeţele puternic afectate de atacul dăunătorilor de sol, iar tratamentul seminţelor de porumb şi floarea-soarelui va fi efectuat numai de către prestatorii de servicii autorizaţi, iar parcelele de teren vor fi semnalizate ca atare”.

Ministerul Agriculturii menţionează că art 53 al Regulamentului (CE) nr 1107/2009 permite introducerea pe piaţă a produselor fitosanitare pentru combaterea dăunătorilor de sol, precizând că, de la începutul acestui an, la nivel european, au fost acordate 445 de derogări pentru statele membre, după cum urmează: Franţa – 67, Germania – 63, Austria – 50, Italia – 41, Grecia – 29, Spania – 28, Slovacia – 23, Norvegia – 19, Belgia – 16, Cehia şi Letonia – 14 autorizaţii fiecare, Finlanda şi Suedia – câte 11, Danemarca, Lituania, România şi Slovenia – câte 7 autorizaţii fiecare, Luxemburg şi Polonia – câte 6, Olanda – 5, Estonia – 4, Croaţia – 3, Islanda şi Bulgaria – câte 2 autorizaţii fiecare, Cipru, Irlanda şi Portugalia – câte o autorizaţie.

Citește și E OFICIAL! Fermierii europeni pot folosi GLIFOSATUL ÎNCĂ 10 ANI!

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.