LEGUME, FRUCTE ȘI LAPTE PENTRU ELEVI

Noul Program pentru şcoli, un program european pe care România îl va derula din anul şcolar 2017-2018, unifică actualele programe de încurajare a consumului de fructe şi legume în şcoli, respectiv de distribuire a laptelui în şcoli, sub aceleaşi reguli şi principii de implementare.

Programul are două componente – distribuţia de fructe, legume, lapte şi produse lactate şi măsuri educative – apreciindu-se că simpla distribuţie a produselor, în absenţa unor măsuri de educaţie, nu este suficientă pentru a imprima un stil de viaţă sănătos.

AGRO-TV.RO, AUDIENȚĂ DE PATRU ORI MAI MARE DE LA ÎNCEPUTUL ACESTUI AN

Astfel, Programul urmăreşte formarea de obiceiuri alimentare sănătoase bazate pe consumul de produse proaspete şi reapropierea de mediul rural, de sursa produselor consumate.

AGRO TV, PLATFORMA MEDIA NUMĂRUL 1 ÎN PRESA AGRICOLA. PESTE 4.000.000 DE TELESPECTATORI URMĂRESC ZILNIC AGRO TV

- Publicitate -

Pe fondul creşterii îngrijorătoare a fenomenului de obezitate infantilă şi al afecţiunilor de sănătate , alimentaţia sănătoasă şi un stil de viaţă echilibrat sunt două concepte pe care copiii trebuie sa le invete încă de la grădiniţă.

AGROTRANZACTII.RO, SITE-UL DE UNDE CUMPERI SAU VINZI UTILAJE AGRICOLE LA CELE MAI BUNE PRETURI

Acest program reprezintă un adevărat instrument de promovare a educaţiei pentru sănătate, iar măsurile educative, sub diverse forme, pot contribui la o mai bună conştientizare din partea copiilor despre beneficiile consumului de produse proaspete, despre gustul şi varietatea produselor agricole şi nu în ultimul rând, conectează copiii cu mediul rural, cu originea produselor pe care le consumă.

Astfel, copiii pot vizita ferme, unităţi de procesare a laptelui, expoziţii şi târguri, pot participa la concursuri şi zile tematice dedicate consumului de fructe, legume, lapte şi produse lactate, se pot implica în activităţi de grădinărit la nivelul şcolii sau pot degusta, ocazional, şi alte produse decât cele distribuite zilnic.

Pentru a acorda fiecărui copil beneficiar al distribuţiei de fructe, legume, lapte şi produse lactate, şansa de a lua parte la cel puţin o măsură dedicată fiecărei componente – fructe şi legume şi lapte şi produse lactate – Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale invită organizaţii ale societăţii civile, nutriţionişti, asociaţii ale părinţilor, la o dezbatere despre cum ar putea mediul privat şi societatea civilă să se implice activ într-o implementare eficientă a măsurilor educative ale Programului pentru şcoli.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole