Iohannis vine cu clarificări: Ce piețe se închid și unde își vor vinde fermierii produsele

Klaus Iohannis piețe

Clarificări privind închidere piețelor! Președintele României, Klaus Iohannis, a dat o declarație de presă în care a vorbit despre motivul pentru care s-a dechis închiderea piețelor. Potrivit șefului statului, piețele tradiționale, în aer liber, vor rămâne deschise, iar țăranii români vor avea posibilitate să-și comercializeze acolo produsele.

Președintele Iohannis a fost întrebat de ce a decis închiderea pietelor în aer liber și a supermarketurilor nu, având în vedere că poate exista o aglomerare a magazinelor alimentare după această decizie. Iată răspunsul dat de șeful statului: 

„Mulțumesc ca ați ridicat această problemă. Aseară am vorbit despre măsuri și mai degrabă generic despre închideri de piețe și târguri. Am ajuns la concluzia că probabil soluția cea mai înțeleaptă ar fi să se închidă cele care funcționează în spații închise și să fie lăsate să funcționeze piețele în spatii deschise. Dacă lucrurile nu se agravează, pieţele în spaţii deschise vor funcționa, fiindcă este toamnă, sunt micii agricultori care acum vor să vină să-şi vândă produsele, este perioada în care foarte mulţi români îşi fac proviziile pentru iarnă.

Desigur, vor trebui luate toate măsurile necesare, dar piețele tradiționale românești vor rămâne deschise. Însă vor fi verificări, trebuie respectate măsurile de igienă și de impiedicare a răspândirii virusului”, a subliniat Klaus Iohannis. 

Reamnitim că autoritățile au decis intrarea României în carantină parțială începând de luni, 9 noiembrie. Toate școlile din țară vor trece în sistem online, angajații – atât de la stat, cât și cei de la privat, vor lucra în regim de telemuncă dacă au această posibilitate, iar masca de protecție va fi obligatorie în toată țara. Se propune interzicerea circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23.00 – 05.00.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.