6 august 2021 - 02:55

Cifre impresionante pentru instituția care se luptă cu risipa alimentară

Banca pentru Alimente București, instituția care se luptă cu risipa alimentară, a colectat de la companiile donatoare, în cei cinci ani ai săi de activitate, nu mai puțin de 3.200 de tone de alimente.

Valoarea comercială a produselor donate unui număr de aproximativ 30.000 de persoane a fost de peste 8,51 milioane lei.

Federaţia Băncilor pentru Alimente din România aniversează 5 ani de la fondarea Băncii pentru Alimente din Bucureşti, prima organizaţie care funcţionează de la înfiinţare conform principiilor Federaţiei Europene a Băncilor de Alimente (FEBA).

„În cei cinci ani de activitate, cu ajutorul partenerilor săi, Banca pentru Alimente Bucureşti a dezvoltat o infrastructură la nivel regional prin care a redus risipa alimentară şi a crescut gradul de conştientizare a acestei probleme în România. De la fondarea sa, Banca pentru Alimente Bucureşti a salvat de la risipă peste 3.200 tone de produse, cu o valoare comercială de aproape 8.510.000 lei, de la peste 40 de companii partenere”, se menţionează într-un comunicat.

Conform sursei citate, de-a lungul celor 5 ani, produsele colectate au fost distribuite cu ajutorul a 136 de organizaţii din Bucureşti, Ilfov şi Prahova, dar şi din alte judeţe apropiate, precum Argeş, Giurgiu, Ialomiţa, Buzău, Brăila şi Constanţa, ca urmare a intensificării eforturilor şi activităţii Băncii în combaterea risipei alimentare şi a sărăciei.

Astfel, doar în 2020, Banca pentru Alimente Bucureşti a colectat şi distribuit aproape peste 1.350 de tone de alimente, cu 23% mai mult decât întreaga cantitate de produse colectate în perioada 2016-2019, iar premisele pentru acest an sunt la fel de optimiste, cu aproape 775 de tone de alimente colectate şi distribuite de la începutul anului 2021, până în prezent.

Toate produsele alimentare colectate de Banca pentru Alimente Bucureşti, cu sprijinul partenerilor săi, au ajuns mai departe către peste 30.000 de persoane aflate în dificultate, beneficiari ai organizaţiilor partenere, pe care Banca îi susţine în mod recurent.

„Banca pentru Alimente are un rol unic şi o misiune ambiţioasă în România: să lupte împotriva risipei alimentare, a sărăciei şi a excluziunii sociale şi mai mult, să adune în jurul ei cât mai mulţi actori sociali pe care să îi educe şi responsabilizeze în combaterea risipei alimentare.

Acest rol ne-a ambiţionat an de an şi suntem mândri că putem spune după primii 5 ani de activitate cu Banca pentru Alimente din Bucureşti, că am reuşit să construim pentru prima oară în România, o infrastructură eficientă şi funcţională la nivel naţional, care să contribuie în mod real la reducerea risipei alimentare şi a sărăciei”, a declarat Gabriel Sescu, preşedintele Federaţiei Băncilor pentru Alimente din România – FBAR.

Extinderea proiectului

Ulterior inaugurării Băncii pentru Alimente din Bucureşti, în 2016, a urmat extinderea proiectului şi în alte oraşe din ţară, punând bazele primei reţele naţionale de Bănci pentru Alimente, care în prezent, are 8 filiale active în Bucureşti, Cluj, Roman, Braşov, Oradea, Timişoara, Constanţa şi Craiova. În semn de recunoaştere internaţională a activităţii desfăşurate în România, Proiectul Banca pentru Alimente Bucureşti a fost acceptat în 2019, ca Proiect Asociat FEBA (Federaţia Europeană a Băncilor de Alimente).

În cinci ani, reţeaua a colectat peste 6.100 de tone de alimente de la peste 100 de companii şi le-a donat spre mai mult de 480 de organizaţii, cu un potenţial de peste 130.000 de beneficiari.

În continuare, reţeaua urmează să deschidă, din punct de vedere operaţional, o nouă bancă regională şi la Galaţi, iar obiectivul Federaţiei este de a susţine Băncile Regionale pentru a înfiinţa câte un punct de lucru local în fiecare Bancă pentru Alimente Regională, care să se alăture structurii naţionale, să aibă un spaţiu de depozitare acreditat, o infrastructură şi echipă proprie.

De altfel, pentru Banca pentru Alimente Roman a fost înfiinţat deja un punct de lucru la Iaşi, iar pentru Banca pentru Alimente Oradea funcţionează o divizie locală în Baia Mare. Planurile Federaţiei depăşesc graniţele României şi, pentru anul 2022, obiectivul este de a sprijini prin consultanţă şi Banca pentru Alimente din Chişinău, Republica Moldova.

Lidl România este partener fondator al Băncii pentru Alimente din Bucureşti, dar şi al celorlalte bănci din reţeaua naţională, asumându-şi să susţină financiar costurile pentru începerea activităţii în fiecare Bancă Regională înfiinţată şi o parte din costurile de funcţionare, dar şi să contribuie la dezvoltarea infrastructurii pentru o asemenea reţea.

De la înfiinţarea Băncii pentru Alimente din Bucureşti în 2016 şi până în prezent, Lidl a finanţat dezvoltarea reţelei cu peste 4.154.000 lei. În plus, pe lângă sprijinul financiar, retailerul donează constant şi produse, pentru îndeplinirea misiunii reţelei, doar în anul 2020 donând aproape 400 tone de produse.

De asemenea, printre companiile care contribuie la misiunea Federaţiei Băncilor pentru Alimente din România, atât financiar, cât şi prin donarea de produse, se numără şi: Metro România, Kaufland România, Penny, Auchan, Chep România, Kellogg’s, Unilever, Nestle, Danone, Heidi Chocolat, Tymbark, Orbico România, Caroli Foods, Lactalis, Patisseries Gourmandes, Eurolact, Vital Crevedia, Coca Cola, Maresi, Lactate Braşov, Amrest, Atlantic Impex, Star Foods, Pepsi Cola, Bio Logistic, Cocorico.

Banca pentru Alimente este o organizaţie non-profit care colectează şi distribuie ONG-urilor partenere produsele pe care producătorii, importatorii, distribuitorii sau retailerii le donează. Obiectivul asumat al Băncilor este acela ca alimentele şi produsele nealimentare considerate surplusuri, în care au fost investite resurse materiale şi muncă, să nu ajungă pierderi sau risipă, ci să fie consumate de către cei aflaţi în dificultate şi care nu au putere de cumpărare.

În această categorie de surplus intră produsele: care prezintă erori de ambalare, etichetare şi gramaj; produsele provenite în urma activităţilor promoţionale încheiate; care sunt consumate doar într-o anumită perioadă a anului; produsele rămase în urma schimbării strategiei de marketing; aflate în apropierea datei de scadenţă; alte produse de care proprietarii nu mai au nevoie din diverse motive, dar sunt bune pentru consum/utilizare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.