25 iunie 2021 - 01:26

Cum se implică Parlamentul European în protejarea fermierilor

Protejarea fermierilor din blocul comunitar european (UE27) în contextul practicilor abuzive ale retailerilor, care s-au întețit de la izbucnirea crizei COVID-19, se află zilele acestea pe agenda Parlamentului European.

În acest context, eurodeputata Carmen Avram a avut o intervenție în prima sesiune a Parlamentului European de la Strasbourg, în contextul dezbaterii raportului privind Politica UE în domeniul competiției pe anul 2020.

Potrivit precizărilor europarlamentarului român, în piața internă a Uniunii Europene (UE27) nu există loc pentru practici neloiale din partea marilor comercianți.

„Felicit echipa care a lucrat la acest dosar pentru reiterarea mesajului ferm al Parlamentului European: în piața internă nu există loc pentru practici neloiale, iar drepturile celor 450 de milioane de cetățeni nu se negociază.

„Anul trecut, pandemia a lovit necruțător producătorii europeni de hrană. Deși au făcut eforturi supraomenești pentru a garanta securitatea alimentară, producătorii au fost nevoiți să se lupte cu practicile neloiale întețite ale retailerilor.

„Un studiu european recent arată că aproape 20% dintre producătorii chestionați – inclusiv corporații – se plâng de avalanșa de abuzuri din 2020. Și știu ce s-a întâmplat și în țara mea, România. Asta, în timp ce importatorii au beneficiat de măsuri mult mai avantajoase pentru produsele lor, care au standarde și prețuri mai joase.

„În concluzie, așa cum arată și acest raport, Comisia trebuie să se asigure că regulile de competiție vor fi respectate prin: 1. măsuri mai ferme, care să garanteze un preț corect pentru munca fermierilor și un acces facil, nediscriminatoriu, pe rafturile hipermarketurilor; 2. aplicarea principiului reciprocității în toate acordurile comerciale cu țări terțe. Anul 2020 nu trebuie să devină un precedent periculos!”, a precizat Avram, potrivit unui comunicat de presă remis la redacție marți, 8 iunie 2021.

Mai multe amendamente depuse de eurodeputata Carmen Avram și incluse în Raportul anual privind Politica în domeniul competiției, redactat de eurodeputatul și fostul Ministru de Finanțe al Belgiei, Johan Van Overtveldt, au vizat situația fermierilor în relația cu retailerii și faptul că agricultorii trebuie să primească prețul corect pe munca lor.

De asemenea, se reiterează în raport profunda îngrijorare cu privire la concentrarea centrelor de achiziții ale retailerilor, care limitează accesul fermierilor la ele și obligă consumatorul să-și limiteze opțiunile.

Toate acestea accentuează faptul că puterea excesivă a procesatorilor sau a cumpărătorilor din aval în lanțul de aprovizionare duce la o presiune descendentă, nesustenabilă, asupra prețurilor agricole.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.