
Guvernul Bolojan s-a decis: Măsuri pe 6 luni în contextul crizei carburanților!


În sfârșit, Guvernul s-a decis să adopte o serie măsuri pentru protejarea economiei și a populației, în contextul crizei pe piața carburanților.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, premierul Ilie Bolojan a convocat luni, la Palatul Victoria, grupul de lucru pentru analizarea creșterii prețurilor la combustibili și identificarea soluțiilor menite să reducă impactul asupra economiei și populației.
„În urma discuțiilor, s-a decis ca Guvernul să adopte, mâine, o ordonanță de urgență prin care să fie declarată situația de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere și să fie stabilite măsuri de protejare a economiei și a populației pe durata acestei crize”, se arată în comunicatul citat.
Măsurile instituite prin ordonanța de urgență urmează să se aplice pe o perioadă de 6 luni, cu posibilitatea prelungirii succesive pentru intervale de cel mult 3 luni, atât timp cât persistă circumstanțele care au determinat instituirea situației de criză.
Una dintre aceste măsuri vizează limitarea adaosului comercial pentru benzină, motorină și materiile prime utilizate pentru obținerea acestora, pe întregul lanț de activitate economică.
Totodată, atât exportul, cât și livrările intracomunitare de benzină și motorină vor putea fi realizate de către operatorii economici exclusiv cu acordul prealabil scris al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului și al Ministerului Energiei.
De asemenea, ordonanța prevede că pe durata situației de criză, se reduce cantitatea de biocarburant din benzină pentru scăderea prețului final.
Documentul mai stabilește că ministerele Finanțelor, Economiei, Energiei, împreună cu Consiliul Concurenței, vor monitoriza permanent piața și vor evalua orice alte măsuri care se impun.
La întâlnirea de lucru au fost prezenți și vicepremierul Marian Neacșu, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, precum și reprezentanți ai Consiliului Concurenței, se mai arată în comunicatul citat.
Ciprian Voinea
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























