Gata cu APIA și AFIR – Ce planuri are noul Guvern în privința plăților pentru fermieri

APIA si AFIR, fonduri europene, Guvern

Noul Guvern instalat la Palatul Victoria promite să vină cu o serie de reforme în ceea ce privește organizarea și funcționarea instituțiilor de stat, iar agricultura nu este ferită de aceste reforme. Programul pentru agricultură care urmează să fie implementat de ministrul Florin Barbu implică o serie de reorganizări ale instituțiilor din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

La capitolul Reforme din programul pentru agricultură al Guvernului Bolojan, unul dintre puncte implică unificarea prin reorganizare a agențiilor de plăți. Astfel, în cazul în care Comisia Europeană își va da acordul, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) ar putea deveni o singură agenție, care să gestioneze toate plățile acordate fermierilor români.

O astfel de unificare a mai fost vehiculată în spațiul public și pe parcursul anilor trecuți, mai ales că cele mai multe state europene nu au agenții separate care să gestioneze fondurile alocate fermierilor. Totuși, până în acest moment, nu s-a făcut niciun pas concret privind o astfel de măsură.

Pe lângă reorganizarea agențiilor de plăți, Guvernul dorește și o reorganizare a instituțiilor deconcentrate din domeniul agricol la nivel județean. De altfel, o astfel de reformă fusese propusă și anul trecut, în vremea Guvernului Ciolacu, însă aceasta a fost pusă pe pauză. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a precizat, în urma reconfirmării sale în fruntea MADR, că va reactiva Ordonanța care presupune comasarea instituțiilor din teritoriu.

”Luna aceasta și luna viitoare voi reactiva acea ordonanță pe care am aprobat-o în Guvernul României, iar Ministerul Agriculturii se va reorganiza așa cum am făcut-o prin acea lege. Toate instituțiile subordonate vor fi reorganizate, vor rămâne două sau trei instituții la nivel județean. Bineînțeles, tot ceea ce înseamnă politici agricole rămâne la Ministerul Agriculturii, partea de control se va realiza de către aceste Direcții din județele din România”, a subliniat Barbu.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

16 răspunsuri

  1. Ce fac direcțiile județene de agricultura? Transmit minciuni , ei știu dacă eu am semnat , recoltat , etc , și cât , din birou ?

    1. Foarte bine spus! Nici APIA sau AFIR nu ar trebui sa mai existe la nivelul la care sunt acum, mai puțini angajați și softuri deștepte!

    1. Mare adevăr spuneti.toti angajații APIA SI DAJ au o atitudine și o aroganta infinita fata de clientii pe câte ii verifica vorbindu-se.le din cer și umilindu.i în tot felul.pot veni cu exemple concrete pt cine dorește.

  2. Agenții agricoli din primării fac 80% din treaba pe care trebuie să o facă Apia și Direcțiile agricole. Și au salarii vai mama lor. Sporurile pt fonduri europene de 50% din salariu merg la funcționarii Apia!

    1. Geo, la ce te referi aici? Ce treaba fac agentii agricoli, ca sa ne lamurim. Nu ii obliga nimeni sa faca nimic din treaba APIA, ei trebuie sa completeze corect adeverintele cu suprafetele utilizate de fermieri. Si identificarea parcelelor e de datoria fiecarui solicitant de plati, prin intermediul aplicatiei puse la dispozitie la nivel national. A! Ca sunt multi care nu stiu cu ce se mananca, aia e alta treaba, dar asa au fost invatati, ca cineva sa ii ajute tot timpul si ei sa ia banii. Despre ce 80% vorbesti?, ia detaliaza sa ne lamurim.

      1. Cred ca se referă la digitizare.
        Probabil îl ajută la primărie careva.
        Este la fel și la mine în comună.
        Fermierii mici nu știu digitizare

  3. AFIR niciun trebuia înființată că această instituție toacă bani degeaba.nu ajută cu nimic pe adevărații agricultori.cel puțin la noi in Maramureș are niște infatuați ce nu ajută cu nimic

  4. Se unesc agentiile sí personalul ramane la acelasi numar??? Ma gandesc rudele rudelor nu se fara cozanac.

  5. Toti parlamentarii ar trebui să ia măsuri foarte serioase ân privinta agriculturi și a țăranilor care muncesc cu sudoare pămăntul ăn prim plan sa facă îrigați ăn toate zonele țări unde se lucreaza terenuri de pămănt sa nu mai aduca din export toate gunoaiele sa pun baza pe agricultură și zoctenie

  6. În ce țară europeană mai există Direcții Agricole? Lăsați Inspectoratele de semințe și OSPA , aceste instituții trebuie dezvoltate mu reorganizate!

  7. La unele primării sint puși foarte multi neștiutori care mai mult încurcă fermieri și-i poarta pe drumuri prin necunoașterea lor de a le oferi actele necesare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

Banner KWS

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.