22 aprilie 2021 - 22:49

G. Scarlat: „Pentru sectorul BOVINE vor fi alocati 63 MIL. Euro”. Valoarea sprijinului sub 90 UVM

Veste buna pentru fermierii din sectorul zootehnic, in mod special pentru cei care cresc bovine, venita chiar de la Ministerul Agriculturii. Multi dintre cei care au in exploatatie mai putin de 90 de capete si-au aratat in nenumarate randuri nemultumirea, considerandu-se dezavantajati fata de cei care cresc peste 90 de animale si care beneficiau de un sprijin substantial din partea forurilor de resort.

Secretarul de Stat la MADR, George Scarlat, a declarat în exclusivitate pentru Agro TV suma alocată sectorului bovin și valoarea sprijinului pentru beneficiari in functie de numarul de capete.

„In domeniul bovine vor fi alocati 63 milioane de euro, intr-un an atat de greu – nu numai din cauza secetei, cand bugetul de stat nu ar fi putut suporta acest efort financiar. Am primit acordul Comisiei si vom aproba in Comitetul de Monitorizare prin vot. Sper ca toata lumea sa fie de acord cu Masura 21, in cadrul careia se vor aloca banii in mai multe sectoare printre care si la bovine”, a transmis George Scarlat, secretar de stat la MADR.

Potrivit secretarului de stat, crescatorii de bovine cu un numar sub 90 de bovine vor putea beneficia de urmatoarele sume de bani. Fermierii care detin intre:

  • 5 si 10 capete vor primi 1 000 de euro per beneficiar, 
  • 11 si 20 – 2 500 de euro/beneficiar,
  • 21 si 30 – 3 500 de euro/beneficiar,
  • 31 si 40 – 4 700 euro/beneficiar,
  • 41 si 50 – 5 000 euro/beneficiar,    
  • 51 si 60 – 6 000 euro/beneficiar, 
  •  61 si 90  – 7 000 de euro/beneficiar, 

George Scarlat a transmis ca undeva la sfarsitul lunii octombrie, spera ca banii sa ajunga la fermieri.

CONDITII pentru a beneficia de sprijinul pentru bovine

Pentru a beneficia de aceste fonduri disponibile prin Masura 21, fermierii trebuie:

  • sa fie fermieri activi conform definiției din Regulamentul Uniunii Europene nr. 1307/2013, respectiv a legislatiei nationale si sa fie inregistrat la APIA cu cerere unica de plata pentru anul 2020;
  • Sa detina minimum 5 UVM femele adulte din specia bovine, inregistrate in RNE. CONDITIE! Minim 5 UVM femele adulte din specia bovine trebuie sa fie inscrie pe exploatatie cu cod ANSVSA
  • Fiecare femela adulta din specia bovine pentru care se solicită sprijin trebuie sa aiba cel putin 24 luni la data de 1 iulie 2020.

Pentru fermierii care detin intre 5 si 90 capete de bovine se acordă fonduri prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala, respectiv Masura 21. Suma forfetara va fi platita pana cel tarziu la data de 30 iunie 2021.

 Corespondent Agro TV Arges: Elena Picu