Fonduri europene pentru fermierii care vor să-și cumpere tractoare – Nu pierdeți timpul

fonduri europene, o nouă subvenție în zootehnie instalarea tinerilor fermieri tinerii fermieri micii fermieri, ajutor de minimis instalarea tinerilor fermieri finantare subventii, fondurile europene, APIA, AFIR, micii fermieri

Una dintre cele mai importante linii de finanțare implementate în acest moment de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) este cea dedicată achiziției de tractoare și utilaje agricole, 4.1.1, din vechiul Plan Național de Dezvoltare Rurală. Bugetul pentru această măsură a fost suplimentat de Ministerul Agriculturii, astfel încât toți beneficiarii eligibili să poată primi de aceste fonduri europene, ca să-și dezvolte fermele.

Atât beneficiarii, cât și dealerii de utilaje sunt, însă, presați de timp. Cererile de plată pentru această măsură trebuie depuse până la sfârșitul lunii septembrie 2025, fără să mai existe posibilitatea prelungirii termenului. De aceea, atât oficialii de la MADR și AFIR, cât și producătorii și importatorii de tractoare și utilaje agricole, fac apel către fermieri să facă toate demersurile pentru achiziția utilajelor cât mai repede, ca să nu ajungă în situația de a pierde aceste fonduri europene.

”De interes pentru toți fermierii este programul derulat de AFIR, 4.1.1, care vine în sprijinul fermierilor cu utilaje de ultimă generație, utilaje care presupun noile tehnologii destinate conservării apei în sol. Acest program a fost dedicat special acestor tehnologii minimum till, no till, strip till. Sunt utilajele pe care fermierii chiar și le doresc acum și aici merită felicitat Ministerul Agriculturii, întrucât cred că este singura sesiune de proiecte pe fonduri europene în care toate proiectele eligibile au fost finanțate. Este o premieră, MADR a făcut un efort și a suplimentat bugetul cu 150 de milioane de euro, astfel încât nu există fermier care să fi depus proiect eligibil care să nu primească finanțare.

Problema cea mai gravă este timpul, nu avem prea mult timp la dispoziție. Până la sfârșitul lunii septembrie trebuie depuse cererile de plată, întrucât acești bani sunt realocați din vechile sesiuni. Aici chiar fac apel către fermieri, prin intermediul dumneavoastră, să piardă timpul. În momentul în care au primit notificarea că proiectul este selectat, nu trebuie să semneze contractul cu AFIR, poate merge către dealerul de utilaje să semneze contractul pentru utilaje, pentru ca dealerul să aibă timp să comande utilajele”, a precizat Mihai Ivașcu, director de marketing al Asociației Producătorilor și Importatorilor de Mașini Agricole din România (APIMAR), la AGRO TV.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

4 răspunsuri

  1. Pentru pfa care este suma ?% pe care trebuie sa o plateasca un fermier cu virsta de 50+ ,eu doresc un apart pentru erbicidat de 2000 l × 24m si un scarificator pentru 125cp

  2. Aș vrea să achizionez,un tractor cu încărcător frontal,o remorcă și o semănătoare de prășitoare.Menționez că lucrez 30ha pământ arabil.Am și SRL și pe persoană fizică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.