Apel pentru fonduri europene – Cererile se depun ACUM la AFIR

fonduri europene rabla accesarea fondurilor europene AFIR finantare, plăți AFIR ministerul agriculturii micii fermieri, tinerii fermieri

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) are în derulare o linie de finanțare dedicată investițiilor în tehnologii forestiere care îmbunătățesc reziliența și valoarea de mediu a ecosistemelor forestiere – DR-24. Finanțarea reprezintă o premieră pentru sectorul forestier din România, iar ministrul agriculturii, Florin Barbu, a făcut și o promisiune față de aceștia.

În emisiunea ”Agricultura la Raport”, președintele Asociației Forestierilor din România (ASFOR), Ciprian Muscă a spus că șeful MADR i-a promis că toate proiectele eligibile depuse pe intervenția DR-24 vor fi finanțate, chiar dacă bugetul alocat va fi depășit.

”La emisiunea dumneavoastră m-am întâlnit cu domnul ministru Barbu, printre uși, și am smuls de la el promisiunea că dacă vom depune mai multe proiecte decât suma alocată, ele vor fi finanțate. DR-24 are două componente, una pentru agenții economici și una pentru ocoalele silvice. Suma alocată operatorilor economici a fost de 69 milioane de euro, am ajuns la o valoare a proiectelor depuse de 88 milioane de euro și mai avem o rezervă de 15 milioane de euro. Trebuie să ne luptăm să depunem proiecte până pe 4 iulie.

S-a simțit și se simte nevoia de utilaje forestiere noi în sector, ceea ce s-a depus până acum nu rezolvă în totalitate problemele sectorului forestier. Proiectele depuse până acum reprezintă undeva până la 10% din parcul autor forestier din România, un parc auto foarte vechi, cu probleme foarte mari. (…) Până pe 4 iulie, rog toate firmele de exploatare din România și cele 160 de ocoale silvice, să facă eforturi. Încă mai sunt bani care pot să acopere proiectele pe care le putem depune”, a precizat Ciprian Muscă, la AGRO TV.

Potrivit datelor de pe platforma AFIR, pe componenta dedicată operatorilor economici au fost depuse până acum 303 proiecte, în valoare totală de 88.580.314,00 euro, în timp ce pe componenta ocoalelor silvice s-au depus 31 de proiecte, în valoare de 4.613.562,00 euro.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

Banner KWS

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.