Fonduri europene 2025: Când se lansează finanțarea de 50.000 EURO pentru micii fermieri

sectorul agroalimentar finantare ajutor pe timp de criză PNS fonduri europene instalarea tinerilor fermieri tinerii fermieri MADR AFIR subventie fonduri europene 100 euro micii fermieri femeia antreprenor, ajutor de AFIR micii fermieri, 640 euro, plăți compensatorii subventii

Deși fusese programată pentru lansare în luna octombrie a anului trecut, linia de finanțare pentru micii fermieri, DR-14, va fi lansată abia în toamna anului 2025. Anunțul a fost făcut de directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), Adrian Chesnoiu, în exclusivitate pentru AGRO TV.

Explicația pentru amânarea lansării este una simplă. Potrivit șefului AFIR, cea mai mare parte a resursei umane din cadrul agenției se concentrează în această perioadă pe finalizarea implementării proiectelor din vechiul PNDR, care trebuie încheiate obligatoriu până la sfârșitul anului. Astfel, unele linii de finanțare noi au fost decalate, pentru ca întreg procesul de evaluare și selecție a proiectelor să se poată face cât mai eficient.

”Spre sfârșitul anului, în toamna anului 2025, vom lansa DR-12 și DR-14, pentru fermele mici și fermele de familie. Sunt măsuri mai ușoare, sume mai mici, nu e atât de complexă implementarea acestor proiecte și am încercat să le facem într-o logică a firii, astfel încât să asigurăm implementarea lor cu succes.

De la o privire de departe, lucrurile pot părea simple, dar este un an extrem de complicat, pentru că nu putem să lăsăm nimic în urmă. Suntem cu plăți, cu evaluări, cu selectări, cu contractări, deci e o întreagă nebunie acum în AFIR. Din păcate, au plecat destul de mulți oameni foarte buni, a venit acea decizie a Înaltei Curți cu pensionarea celor care aveau prelungiri peste limita de vârstă și am pierdut colegi foarte buni. Asta e, o să facem față”, a explicat Adrian Chesnoiu, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

Reamintim că, prin DR-14, micii fermieri care au exploatații cu o dimensiune economică de până la 12.000 SO, pot obține o finanțare de 50.000 de euro/proiect, cu un grad de cofinanțare de 15%.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

6 răspunsuri

  1. Domnule ministru Barbu, este o decizie corecta, motivez acest lucru luând în considerație DR în desfășurare, aștept Dezvoltarea Rurală nr 14 din 2024, în anul 2024, să înțeleg totuși că în 2024 se zvonea ca pentru anii 2024/2025 nu sunt fonduri bugetate, care este adevărul totuși? Cu stima, Ovidiu Pravalici, apicultor ,

  2. „cea mai mare parte a resursei umane din cadrul agenției se concentrează în această perioadă pe finalizarea implementării proiectelor din vechiul PNDR”. Domnule Chesoiu, va invit in cateva OJ-uri sa vedeti acolo distractie si plictiseala. Care masuri implementate PNDR?? Alea din 2020 sau astea putine de pe tranzitie? Hai sa fim seriosi, n-ati mai dat o sesiune serioasa din ianuarie 2024, taiati frunze la caini toti!

  3. Poi eu cu DR14 nu ma ancadrez cu 70 de hectare iar la DR 13 este prea mara apostol propriu🙉🙊🙈🤠

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.