Ministrul Florin Barbu le scrie fermierilor. Ce spune despre cei 100 de EURO

Florin Barbu, ajutor de stat, plățile APIA creditul fermierului, nou program de sprijin pentru fermieri, micii fermieri, ajutor de minimis

Incertitudinile privind subvenția de 100 de euro promisă ca ajutor pe cadrul Ucraina au stârnit mari nemulțumiri printre fermieri, astfel că ministrul agriculturii, Florin Barbu, a ținut să facă lumină în acest caz.

Pentru că fondurile inițiale pregătite de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) pentru aceste ajutoare destinate fermierilor din sectoarele vegetal, suine și avicol nu erau suficiente, existau temeri că sumele anunțate vor fi drastic diminuate, de la 100 la 78 de euro per ha, respectiv per UMV.

Într-un mesaj adresat fermierilor miercuri, pe rețelele sociale, ministrul Florin Barbu a ținut să înlăture orice fel de îndoială: „FERMIERII PRIMESC 100 DE EURO, SUMA PROMISĂ”.

„Ne-am onorat angajamentele luate în fața fermierilor! Am obținut suplimentarea sumelor necesare pentru achitarea ajutorului de 100 de euro/ha, pentru sectorul vegetal pe cadrul de criză Ucraina, respectiv 100 euro/echivalent UVM pentru sectoarele suin și avicol. Bugetul total este acum de 1,86 miliarde de lei, astfel încât toți beneficiarii eligibili vor primi ajutorul de 100 de euro”, a scris Florin Barbu pe Facebook.

Potrivit șefului MADR, fondurile vor fi distribuite astfel:

– peste 1,53 miliarde de lei pentru fermierii din sectorul vegetal;

– peste 141 de milioane de lei pentru crescătorii de porci;

– peste 181 de milioane de lei pentru crescătorii de păsări.

„Așa cum Guvernul a promis, fermierii vor primi 100 euro/hectar, respectiv 100 euro pentru UVM la porc și pasăre. Actul normativ care permite efectuarea plăților este pregătit și va fi adoptat în următoarea ședință de guvern. Imediat, centrele județene ale Agenției de Plăți pentru Intervenție în Agricultură vor efectua plățile către toți beneficiarii eligibili. Ne ținem de cuvânt și ne respectăm toate angajamentele luate în urma discuțiilor cu reprezentanții fermierilor! Le mulțumesc fermierilor pentru încredere! Acest Guvern respectă munca fermierilor noștri și susține afacerile românești care produc hrană sănătoasă”, a adăugat ministrul Florin Barbu în mesajul său către fermieri.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.