Firmele care vor împărți cei 600 de milioane de euro din programul INVESTALIM

paludicultură, sprijin, finanțare Agro Plus

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat lista întreprinderilor solicitante pe programul INVESTALIM şi punctajul obţinut în cadrul sesiunilor desfășurate în perioadele 27.10.2023 – 27.11.2023 şi 27.11.2023 – 27.12.2023.

Astfel, după ce a suscitat o serie de controverse în spațiul public, Programul național de dezvoltare și susținere a industriei alimentare INVESTALIM face încă un pas în privința punerii sale în practică, cu scopul de a obține plusvaloare în urma prelucrării în țară a materiei prime obținute în sectorul agricol.

Pentru cei 600 de milioane de euro puși la dispoziție prin noua schemă de ajutor de stat s-au înscris 49 de firme și companii, printre care și unele foarte cunoscute precum Aldis, Fabrica de zahăr Luduș sau PATISGAL, producătorul produselor de patiserie comercializate sub marca „Cămara Noastră – Poftă de România” care aparţine lanţului de retail Lidl.

Punctajele obținute de firmele participante, conform criteriilor din Ghidul solicitantului, se înscriu între 132,86 și 1.785,67 de puncte, iar sumele solicitate prin noul ajutor de stat sunt cuprinse între 935.998 lei și 235.989.026 lei.

Listele complete pot cu firmele înscrise în programul INVESTALIM pot fi consultate pe site-ul AFIR, www.afir.ro.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

  CELE MAI COMENTATE ARTICOLE  

PUBLICITATE

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.

Hide picture