NOU! Finanțare de un milliard de euro pentru producătorii români de hrană!

Un program de finanţare de peste un miliard de euro pentru susţinerea producătorilor români de hrană se află acum în lucru la Ministerul Finanțelor, se arată pe pagina de Facebook a instituției.

„În prezent, lucrăm la un program de finanţare de peste un miliard euro vizând susţinerea producătorilor români, în special partea de procesare hrană – de la procesarea cărnii de porc, la cea de pui, dar şi lactate –, astfel încât producătorii români să poată beneficia de costuri de producţie cât mai reduse”, a anunțat ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, în cadrul conferinţei „Contextul economic şi legislativ pentru dezvoltarea sectorului suinelor în România”, organizată de Carmistin şi Asociaţia Fermierilor din România.

Ministrul Câciu a subliniat faptul că statul român va continua să finanțeze sectorul suinelor prin programe consolidate, suplimentare celor din fonduri europene. De asemenea, acesta a anunţat că actualele măsuri guvernamentale vor fi completate de noi iniţiative de finanţare, adaptate mai bine nevoilor pieţei interne şi a transmis participanţilor să nu rateze momentul pe care România îl are în prezent din perspectiva posibilităţilor de finanţare, care trebuie concretizate în piaţă şi în evoluţia acesteia.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole