
Festivalurile Borșului de Pește din Delta Dunării se REPROGRAMEAZĂ


Două cunoscute festivaluri gastronomice se reprogramează pentru anul 2021. Este vorba despre Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca și Sărbătoarea Borșului de Pește din Delta Dunării – Crișan. Acestea NU SE ORGANIZEAZĂ în acest an, ca măsură de prevenire a răspândirii virusului COVID-19 și sunt reprogramate pentru anul viitor.
Luna septembrie, în mod tradițional, luna festivalurilor gastronomice în Deltă este mult mai săracă în acest an, din cauza crizei sanitare cauzată de virsul COVID-19, dar și a crizei economice generate. Din păcate nici cele două evenimente atât de îndrăgite de turiști și de localnici, nu vor putea fi organizate.
Asociația Delta Dunării atrage atenția asupra ofertelor promovate în mediul online, sub denumirea de „festival al borșului de pește” și îi roagă pe cei interesați să consulte foarte atent condițiile de participare, costurile și să solicite detalii despre organizatori, pentru a evita eventuale neplăceri.
„Anul acesta Delta Dunării este în topul preferințelor turiștilor români ca destinație ideală de vacanță, în context pandemic. Sigur că, turiștii s-au obișnuit ca din oferta turismului deltaic să nu lipsească și numeroasele evenimente culturale și gastronomice, dar în acest an, chiar dacă acestea lipsesc, îi asigurăm că destinația turistică Delta Dunării rămâne la fel de fascinantă. Și pentru că sezonul turistic continuă în Deltă, îi invităm pe toți cei care iubesc natura să experimenteze o plimbare cu caiacul sau să participe la o partidă de pescuit. Îi asigur că vor avea parte de experiențe de neuitat.” a declarat Cătălin Țibuleac, președintele Asociației de Management Delta Dunării.
Sezonul turistic continuă în Delta Dunării până la finalul lunii noiembrie, iar cele mai căutate activități de recreere sunt: pescuitul, traseele de caiac-canoe, cicloturismul, plimbările pe canale și traseele în pădurile Letea și Caraorman.
Florentin Iuga
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.































