
Fermierii români, subvenții egale cu cei europeni: ”Cu siguranță vor ajunge la același nivel”

Fermierii români vor avea subvenții egale cu cei europeni odată cu intrarea în vigoare a noii Politici Agricole Comune (PAC) 2028-2034, susține europarlamentarul Daniel Buda. Aceasta este una dintre prioritățile reprezentanților României la Bruxelles, alături de menținerea bugetului pentru agricultură cel puțin la același nivel cu cel actual.
”Bugetul noii Politici Agricole Comune este o chestiune care ne preocupă, care ne frământă. Vrem ca noua PAC să fie bugetată la nivelul celei de acum, în sensul în care să nu avem de-a face cu tăieri bugetare, chiar dacă sunt și alte nevoi pe piață. (…) Este un obiectiv pe care noi îl avem în față și cu siguranță în această Politică Agricolă Comună, subvențiile vor ajunge la același nivel sau aproximativ același nivel, după 2027”, a precizat Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei de Agricultură din Parlamentul European, pentru AGRO TV.
Pe lângă subvențiile propriu-zise, europarlamentarul este de părere că România trebuie să își îmbunătățească și utilizarea celorlalte resurse financiare venite din partea Uniunii Europene, astfel încât acestea să producă valoarea scontată în sectorul agricol.
”Sunt foarte importante și subvențiile, dar este foarte importantă și utilizarea eficientă a resurselor financiare pe care le avem la dispoziție. Banii pe care îi avem să îi dăm către tinerii fermieri care într-adevăr, către acele ferme care își desfășoară activitatea în domeniul agricol și care nu închid după 5 ani”, a mai subliniat Daniel Buda, în interviul acordat jurnalistului Ovidiu Ghinea.
Ionuț Fîntînă
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























5 comentarii
Eu cred ca de fapt vor scadea subventiile in Europa la nivelul celor de la noi
Din 2007 cumva egalam subventia in 2028, ne treb 20 de ani pt treaba asta .vai de noi.
Corect! Vai și vai!
De la an la an subvențiile sunt tot mai mici, nu mai manipulați și mințiți oameni, ne credeți proști.
Prețul e problema , explicați cum acum 3 ani fu prețul dublu față de anul acesta iar imputurile la jumătate ?