Fermierii în război cu hoții de porumb, toamna aduce pierderi uriașe

hoții de porumb

Hoții de porumb aduc toamna nu doar recolte pierdute, ci și adevărate bătălii pentru mulți dintre fermieri. Aceștia se trezesc de dimineață că porumbul cules cu grijă peste an dispare aproape peste noapte, iar hoții rămân nepedepsiți. Pagubele sunt uriașe, iar majoritatea fermierilor nu mai depun plângeri la Poliție.

Un localnic din Plopșoru povestește pentru gorjeanul.ro, după ce culesese porumbul și lăsase grămezile pentru a le transporta a doua zi, a găsit dimineața doar un singur sac.

„Eu am ceva probleme de sănătate și soția mea a venit împreună cu alte două femei, după amiază, pentru a culege. Spre seară, nu au mai avut timp să transporte grămezile și am zis că le vom căra dimineața. Când am revenit, grămezile dispăruseră. Am mai găsit doar un sac pe care probabil cei care l-au furat l-au pierdut. Noi nici nu pusesem în saci. Vă dați seama că am rămas fără toată munca de peste an”, spune păgubitul. 

O altă localnică povestește că se simte nepunticioasă în fața hoților și numai depune plângere la Poliție. 

„Sunt hoți, nu au cum să dispară ăștia. Păi, credeți că la mine în grădină au venit numai o singură dată? I-am văzut cum furau din grădină, m-am uitat la ei și am tăcut că nu aveam ce să le fac eu, femeie singură”, a povestit o femeia pentru aceeași publicație. 

 

Citește și: Încă o veste proastă pentru crescătorii de oi și capre!

Picture of Liliana Postica
Liliana Postica

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama corteva

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.