S-a îndulcit situația la Fabrica de Zahăr din Luduș: o cumpără fermierii!
Odiseea privind Fabrica de Zahăr din Luduș ia o întorsătură neașteptată, după ce în urmă cu două săptămâni patronatul, Tereos România SA, îi informase pe membrii Sindicatului Liber Zahărul Luduş SA că se continuă planul de lichidare şi demolare a obiectivului.
Ei bine, iată că în urma negocierilor ce au avut loc miercuri, 12 octombrie, între cultivatorii români de sfeclă și reprezentanții Tereos SA, care deține fabrica de zahăr din Luduș, s-a ajuns la un acord de principiu prin semnarea unui memorandum de achiziţie a fabricii de către fermierii români, însă mai este nevoie şi de acordul companiei mamă din Franţa, informează AGERPRES.
„Ieri, 12 octombrie, fermierii din zona Transilvaniei, cultivatorii de sfeclă de zahăr, au avut o nouă întâlnire cu patronatul francez al fabricii de zahăr Tereos în vederea continuării negocierilor referitoare la achiziţionarea acestei fabrici. S-a ajuns la un acord de principiu prin semnarea unui memorandum de achiziţie a fabricii de către fermierii români. Însă în vederea finalizării procedurii de achiziţie este nevoie de avizul companiei mamă din Franţa, document decisiv în acest proces, pe care sperăm că îl vor primi şi atunci acest memorandum se va putea transforma într-un contract de vânzare-cumpărare. Fermierii sunt optimişti în acest sens că vor primi avizul şi că vor putea să achiziţioneze această fabrică”, a declarat joi directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană (DAJ) Mureş, Ileana Guşatu.
Aceasta şi-a exprimat speranţa că acordul va fi obţinut în câteva zile, iar Fabrica de Zahăr din Luduş îşi va putea relua activitatea.
„Eu sper că în câteva zile să se poată obţine acel aviz necesar ca fabrica să îşi poată relua activitatea şi ca fermierii să fie sprijiniţi şi totodată să fie încurajaţi să cultive sfecla de zahăr. Ar fi păcat să pierdem această cultură importantă pentru ţara noastră. A mai rămas doar o singură fabrică în ţară din cele 33, mai ales că zona noastră, zona Transilvaniei, este o zonă propice pentru această cultură”, a mai spus Ileana Guşatu.
Șefa DAJ Mureș a precizat că, în acest an, în județ au fost cultivate doar 350 de hectare cu sfeclă de zahăr, deşi în anii anteriori se cultiva sfeclă pe 4.000 de hectare.
În asociaţia cultivatorilor de sfeclă de zahăr sunt în prezent 300 de fermieri din 9 judeţe, iar în 2021, când deja a început o scădere a suprafeţelor cultivate, aceştia cultivau în total 7.000 de hectare cu sfeclă.
Cel mai mare cultivator de sfeclă de zahăr din centrul Transilvaniei, Teodor Aflat, a declarat presei, joi, că Fabrica de Zahăr din Luduş îşi va relua activitatea, iar din toamnă sau din primăvara anului 2023 cultivatorii din Mureş şi din judeţele învecinate vor putea să reînceapă cultura de sfeclă de zahăr.
„Datorită faptului că am semnat contractul de confidenţialitate nu putem vorbi prea multe. Treburile sunt pe un făgaş bun şi Fabrica de Zahăr din Luduş va fi repusă pe poziţie şi sperăm ca din toamna asta sau din primăvara anului 2023 cultivatorii de pe Luduş, Braşov, ştiu eu, Cluj, Sibiu să reînceapă cultura de sfeclă de zahăr”, a spus Teodor Aflat.
Reprezentanții celor 300 de fermieri din nouă judeţe ale Transilvaniei au făcut patronatului francez al grupului Tereos SA, o ofertă de cumpărare a peste 98% din acţiunile fabricii de zahăr din Luduș.
Teodor Aflat a precizat că în acest an preţul la sfecla de zahăr este foarte bun şi că speră în continuare ca acest preţ să fie mult mai bun, în urma continuării activităţii fabricii din Luduş.
„Primul pas este făcut la înţelegerea pe care ne-am dorit-o. Din câte am înţeles eu, da, într-adevăr, e o premieră”, a mai spus Teodor Aflat, adăugând că mulţi fermieri cultivatori de sfeclă de zahăr îşi pierduseră deja speranţele cu privire la continuarea activităţii în fabrica de zahăr din Luduş.
El a menționat că în judeţele din centrul Transilvaniei sunt mai multe sute de cultivatori de sfeclă care depind de Fabrica de Zahăr din Luduș, numai în Sindicatul Cultivatorilor de Sfeclă de la Luduş fiind peste 300 de membri.
Până în anul 2021, zahărul obţinut din sfecla de zahăr cultivată în România a asigurat aproximativ 25% din necesarul de consum intern de 500.000 de tone zahăr/an.