18 aprilie 2021 - 17:44

Fermieri care cumulează peste 140.000 ha se alătură unui program de vânzare a certificatelor de carbon

Pentru a co-finanța producătorii de porumb din România prin vânzarea certificatelor de carbon în procesul de tranziție către agricultura conservativă, Commoditrader a extins parteneriatul cu Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) și pentru programul CommodiCarbon.

De altfel, agricultori cu teren arabil în suprafață de circa 140.000 ha și-au arătat interesul în comercializarea certificatelor de carbon la sfârșitul acestui an de recoltare.

„Ne propunem ca împreună cu APPR să ajutăm și să stimulăm fermierii români către o economie mai bună, o agricultură mai durabilă, precum și spre un management mai eficient al fermei”, a precizat Alexandra Suciu Sørensen, Commoditrader Market Development Manager România.

Conform precizărilor Cristinei Cionga, directorul pentru afaceri europene al APPR, fermierii membri ai organizației de producători sunt încurajați frecvent să facă tranziția de la agricultura convențională la cea sustenabilă, în condițiile în care acest demers va fi recompensat.

Proiectul CommodiCarbon se aliniază cu obiectivele APPR de a populariza în rândul fermierilor beneficiile practicilor durabile ale agriculturii regenerative. Dorim să încurajăm membrii APPR să devină campioni în tranziția de la agricultura convențională la cea sustenabilă, mai ales că societatea europeană pregătește instrumente financiare adecvate pentru a răsplăti acest efort, inclusiv prin introducerea unui sistem de creditare a carbonului pentru agricultură”, a menționat oficialul APPR.

Un model de afaceri adaptat nevoilor fermierilor

Aceeași Cristina Cionga a mai adăugat că interesul membrilor APPR este unul ridicat și fermierii sunt deschiși către adoptarea unor tehnici inovative pentru a face față provocărilor generate de schimbările climatice.

Mai mult, spune ea, prin colaborarea cu Commoditrader, APPR va putea oferi beneficii suplimentare, punându-le la dispoziție fermierilor un model de afaceri adaptat nevoilor lor, dar totodată aliniat cu standardele actuale ale societății.

„Ne dorim ca practicile fermierilor să fie parte a soluțiilor de sustenabilitate, dar și ca aceștia să-și poată continua menirea de a furniza securitatea alimentară a cetățenilor. Sprijinim toate demersurile în scopul înverzirii și combaterii schimbărilor climatice și a efectelor lor, în special când acestea sunt pragmatice, fezabile și acompaniate de instrumente financiare care să ne conserve competitivitatea pe piața globală”, a adăugat oficialul APPR.

Câți fermieri sunt interesați de CommodiCarbon

Potrivit unui comunicat de presă remis la redacție, Alexandra Suciu Sørensen a menționat că la aproape două luni de la lansarea proiectului CommodiCarbon în România sunt deja fermieri cu un total aproximativ de 140.000 ha care au interes în vânzarea de certificate la sfârșitul acestui an de recoltare, în condițiile în care, în Danemarca, producătorii agricoli interesați cumulează peste 80.000 ha.

Chiar și în atare condiții, agricultura conservativă este încă un subiect greu de atins în România, susțin experții. Ei spun că mulți fermieri au eșuat în încercarea de a pune în aplicare agricultura conservativă. Ca urmare, au adăugat aceștia, este foarte important să existe consilieri gata să ajute în conversia agricolă, astfel încât fermierii să aibă o strategie durabilă pentru a trece la o formă de cultivare mai ecologică.

Procesul de tranziție spre agricultura conservativă implică un angajament pe termen lung, întrucât calitatea solului, biodiversitatea și proprietățile acestuia se îmbunătățesc în timp.

Aceste metode, dacă sunt corect planificate și respectate, au un impact pozitiv asupra retenției de apă în sol, precum și în diminuarea eroziunilor. Simultan, are loc absorbția carbonului și a gazelor cu efect de seră, aspecte esențiale în combaterea schimbărilor climatice.

Costul programului CommodiCarbon și condițiile de aderare

Conform documentului de presă citat, costul de înrolare în program este de 50€/lună, discount disponibil până în luna martie 2021 și valabil pentru primul an de activitate. După luna martie, costul perceput pentru înregistrarea în program este de 100€/lună. În cazul în care fermierul nu este mulțumit de potențial, poate renunța la abonament înainte de a trimite planurile sale de cultivare pentru acest sezon și nu implică nicio obligație.

Odată ce fermierul se înrolează în program, se așteaptă un angajament de minim 5 ani, în care acesta nu are voie să are pământul sau să intervină la o adâncime de mai mare de 8-10 cm în pământ, pe parcelele introduse în program.

De asemenea, fermierul nu este obligat să se înregistreze cu toată suprafața pe care o deține, se poate înregistra și cu o suprafață mai mică, de minim 100 ha.

La înregistrarea în program sunt solicitate informații precum caracteristicile solului (materia organică a solului, textura solului, valoarea pH-ului, umezeala, drenajul), practicile de gestionare a solului (tipul și practica de cultură, producția brută/ha, gestionarea reziduurilor), practicile de cultivare și cover crops din ultimii 5 ani, pentru a determina linia de bază a parcelei, precum și inputurile aduse (tipuri de îngrășăminte și de protecție a culturilor, precum și runde de aplicare, consumul de energie pe bază de combustibil și numărul de irigații).