Fermier executat de traderi: ”Guvernanții ne-au lăsat baltă! Ieșim în stradă cu tractoarele!”

fermieri, pretul rapitei, rapita, piata rapitei
Sursa imagine: euractiv.com

După seceta care a distrus mare parte din culturile agricole de anul acesta, mulți fermieri sunt în imposibilitatea de a-și mai plăti datoriile. În timp ce acești agricultori sunt într-o situație disperată, unii traderi, furnizori de inputuri își freacă mâinile de bucurie, pentru că au posibilitatea să-i execute pe fermieri. Toate acestea în timp ce țara noastră se află într-o criză politică după alegerile parlamentare, iar ordonanțele de urgență menite să-i ajute pe fermieri au rămas nefinalizate.

În emisiunea ”Agricultura la Raport”, un fermier aflat într-o astfel de situație disperată a stat de vorbă cu Ovidiu Ghinea și a explicat situația prin care trece, cerând în același timp ajutor din partea guvernanților – nu ceva nemeritat, ci doar măsurile pe care chiar aceștia le-am promis.

”Avem și noi două OUG-uri care nu s-au finalizat până acum: cea pentru fermierii afectați de secetă și cea legată de Agro Invest. Nu mai avem resurse. Deja au început firmele și băncile să ne execute. Un furnizor de inputuri m-a executat. I-am spus că așteptăm ordonanța pentru Agro Invest să ne ajute, am apelat la bănci care ne-au refuzat. Când se uită cineva la noi să ne ajute concret și adevărat?

La firma de leasing de la care am un tractor, nu am plătit a doua rată și mi-a spus clar – nu-ți renegociez contractul până nu plătești măcar o rată. Nu am bani să o plătesc, nu am! Au spus că le pare rău și că o să reziliem contractul, în condițiile în care utilajul este plătit peste 50%. Ce facem? Suntem disperați! Noi, din resursele pe care le-am mai avut, am înființat culturile. Ne-am dat peste cap și încercăm să o ducem la capăt. Ne trebuie doi ani buni ca să putem să trecem peste anul care a fost. Guvernanții ne-au lăsat baltă. (…) Noi deja avem bilete la ordin. Când ne punem la masă să discutăm chestiile acestea? Au trecut atâtea luni, acum suntem într-o criză politică, ce facem? Ieșim în stradă cu tractoarele, ne lăsăm de meserie și ne apucăm de altceva. (…) Dacă nu aveam o recuperare de TVA pe care am încasat-o, mă amenința executorul că îmi ia casa. (…) Nu ne ascultă nimeni, de parcă fabulăm. Nu vrem nimic degeaba, vrem doar să găsim înțelegere, să ne punem la masă să discutăm. Agro Investul mi se pare o idee bună, dar să fie pusă în aplicare”, ne-a spus fermierul Radu Paul Lucian.

Cazurile fermierilor executați se înmulțesc de la o zi la alta. În aceeași emisiune la AGRO TV, în urmă cu o lună de zile, președintele Pro Agro, Ionel Arion, prezenta mai multe astfel de situații, în care fermierii români au fost executați, iar terenurile lor au fost preluate de către străini.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama corteva

reclama adama

reclama gratarescu

reclama Agroest Muntenia

reclama lidea

reclama vista bank

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.