
Europarlamentar: De luni, să ne așteptăm să avem acordul cu Mercosur în vigoare

Acordul comercial dintre Uniunea Europeană și blocul Mercosur intră într-o etapă decisivă, iar primele efecte ar putea fi resimțite chiar de săptămâna viitoare. Potrivit europarlamentarului Georgiana Teodorescu, semnarea oficială a acordului este programată pentru finalul acestei săptămâni, în Paraguay, de către Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, și Antonio Costa, președintele Consiliului European.
”În ceea ce urmează să se întâmple în perioada următoare, pașii sunt următorii: la finalul acestei săptămâni, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, împreună cu președintele Consiliului European, Antonio Costa, se deplasează în Paraguay pentru a semna acordul Mercosur, ceea ce înseamnă că acest acord va intra în vigoare în formă interimară. Deci lunea viitoare, putem să ne așteptăm că avem acord Mercosur în vigoare”, a precizat Georgiana Teodorescu, la AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.
Următorul pas este votul din Parlamentul European, însă, la acest moment, nu există un calendar clar stabilit pentru dezbaterea și votarea acordului în plen. Europarlamentarul subliniază că, teoretic, un vot negativ în Parlamentul European ar putea influența parcursul acordului, însă șansele ca acest lucru să se întâmple sunt reduse.
”În măsura în care votul ar fi unul negativ, adică un vot contra Mercosur, ar putea să conteze. Doar că din ceea ce înțelegem noi, majoritățile cam sunt făcute deja și cel mai probabil o să treacă în Parlamentul European acordul Mercosur, după cum a trecut și la nivel de Consiliu”, a mai spus Georgiana Teodorescu.
Intrarea în vigoare a acordului Mercosur este urmărită cu atenție de fermierii europeni, inclusiv de cei din România, în special din cauza temerilor legate de creșterea importurilor de produse agroalimentare din America de Sud. Sectorul zootehnic, dar și cel vegetal, se află printre cele mai expuse domenii, pe fondul diferențelor de standarde și costuri de producție.
Ionuț Fîntînă
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.
































14 comentarii
Sa semneze ei ce vor. Noi sa fim înțelepți și să cumpărăm produse locale. Acum sper sa scrie pe produse că vin din Argentina și alte națiuni
Noi sa fim deștepți și să cumpărăm produse de calitate la standarde europene, că i țară plină de canceroși , datorită alimentelor otrăvite a ierbicidelor și a tratamentelor excesiv folosite pentru stimularea culturilor, fapt neacceptat in UE!
Dacă nu ai capacitate de gândire, nu da sfaturi!
Ce ne trebuie toate căcaturile de afară care noi avem marfa fff buna , ne amețește cruella asta pe noi cu toate idioțeniile le ei să mănânce ea și tot neamul eu
E foarte bine !
Vom fi mai protejați!
In România nu verifică nimeni calitatea produselor agricole, ori cele importate din America Latină vor respecta standardele de calitate europene, care sunt net superioare celor din România!
Acest lucru vă va obliga și pe voi, fermierii români , să respectați standardele de calitate europene!
Asta înseamnă adevărată concurență; veți mai coborâ și prețul , pentru că beneficiați de subvenții de la stat care sunt bani europeni , nu din Rusia!
Că nu trebuie să vă faceți vile peste noapte , fără efort și fără sacrificii!
Noi vrem să cumpărăm de la producătorii locali,numai că ,în piețe sunt samsari care ne vor vinde produse Mercousur,cu eticheta de produse românești și cu preturi mari!
Legislația prevede ca fiecare produs alimentar sa fie etichetat.Este indicat obligatoriu și producătorul.
Analizati repede, in gand, căti producatori locali cunoasteti ?
Si, dintre ei, pentru cati garantati calitatea ? Apoi scrieti in recenzii. Va fi util tuturor
Sunt producător local :Ferma din Luncă
Mergeți la producător in ograda fraților,doamne ajută!
Felicitări, Marian T !
Adevărat!
Un acord bun și benefic pentru toată lumea mai puțin pentru suveranisti care arată că vor să facă și ei ceva pentru binele poporului dar sunt doar simple lacrimi de crocodil,nu cumva domnul Petrișor Peiu numărul 2 in AUR era consilierul primul ministru Adrian Năstase când sa vândut petrolul Românie, astăzi este mare suveranist,lupul își schimbă părul dar năravul ba, așa că atenție dragi suveranisti români
Adevărat! Felicitări!
Cel mai greu în ziua de astăzi este să distingi adevărul de minciună. Probabil cel mai greu va fii să te informezi care alimentele sunt mai puțin toxice. Restul este cancan. Toate sunt stropite cu tot feluri de substanțe toxice. Cine vrea să mănânce bio va trebui să-și producă singur hrana.
Un lucru foarte bun, fermierii din România sa producă la standarde EU.
Numai un om fără pic de minte poate crede ca produsele agro-alimentare produse în România,sunt „curate”(cat de cat).Ganditi-va la volumul și dinamica lăcomiei producătorului Roman. Sunt în stare sa pună în pământ și verde de Paris,numai sa facă bani fără număr. Toți au produse bio,eco ; carne de Mangalia,.și câte și mai câte. Ptr.bani sunt în stare sa-si otrăvească și produsele ptr.consumul propriu.