Emil Dumitru, REACȚIE la închiderea piețelor! Promisiune pentru micii fermieri

Emil Dumitru

Emil Dumitru, reacție la închiderea piețelor! Decizia de închidere a piețelor îi lovește din plin pe micii producători români, care se văd în situația de nu mai avea unde să-și vândă produsele. Hotărârea este cu atât mai bulversantă cu cât, chiar și pe perioada stării de urgență, piețele au rămas deschise, iar autoritățile îi încurajează pe oameni să consume produse românești, proaspete. Ministrul secretar de stat din Ministerul Agriculturii, Emil Dumitru, a reacționat la această decizie, precizând că speră să se revină la normal într-un timp cât mai scurt.

“Ministerul Agriculturii si in perioada starii de urgenta a incercat sa gaseasca canale alternative de comercializare pentru produsele autohtone. Este o masura adoptata la decizia specialistilor fiind vorba de gestionarea pandemiei. Pietele deschise, care au un perete deschis vor ramane deschise; e o masura care ingrijoreaza avand in vedere ca micii productaori nu au alta cale de comercializare.

Initial este o masura promovata timp de 2 saptamani si speram sa revina la normal. Noi in MADR incercam sa promovam micul producator si accesul la piata e important; avem pietele deschise care vor ramane dechise si ne gandim la solutia de piete volante cu mecanismele pe care le avem la dispozitie ca sa poata sa isi desfaca marfa pe care o au pe stoc”, a precizat Emil Dumitru intr-o interventie la Antena Satelor.

Oficialul MADR a subliniat faptul ca, in perioada urmatoare, va lucra impreuna cu toate autoritatile competente pentru a gasi solutii ca producatorii romani sa isi poata comercializa in continuare produsele.

”Din pespectiva sigur ca producatorii nostri nu au acces la retelele din supermarket-uri si da, intr-adevar, masura aceasta pe termen scurt practic va afecta canalul acesta de comercializare, dar repet ca avem multe piete in spatii deschise unde pot fi vandute.

Sunt de acord ca trebuie sa gasim o solutie la nivelul ANSVSA referitor la automatele de lapte din piete; nu aveam de unde sa cunoastem evolutia pandemiei si sa incercam sa punem automatele de lapte la intrarea in aceste spatii. Sunt sigur ca cu vointa administrativa se va putea face acest lucru pentru acele piete care nu au un perete deschis si sa vindem laptele proaspat.

Asa cum ma cunoasteti pe mine sub nicio forma nu am lucrat pentru a pune piedici taranului roman. Eu vreau sa promit un singur lucru: voi avea luni o discutie tehnica cu CNSU sa gasim o solutie tranzitorie prin care sa putem veni cu masuri ca nu reprezinta un pericol redeschiderea acestor piete. Trebuie sa gasim solutii pentru situatia aceasta; aici specialistii au decis; trebuie sa dovedim ca pietele nu reprezinta un pericol”, a mai spus Emil Dumitru.

Rămâne de văzut ce decizii concrete se vor lua în aceste zile pentru a-i ajuta pe micii fermieri să-și comercializeze produsele. AGRO TV vă ține la curent cu toate noutățile și deciziile venite din partea autorităților. Revenim cu detalii.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.