Emil Dumitru, promisiune pentru legumicultori: ”Depozite in mai multe zone din Romania”

emil dumitru intalnire cu legumicultori

Secretarul de stat din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Emil Dumitru, s-a întâlnit astăzi cu legumicultorii din județul Olt, pentru a discuta despre problemele acestora, dar și despre soarta Casei de Comerț Agroalimentar Unirea. În cadrul evenimentului organizat de Sindicatul Producătorilor Agricoli Olt, oficialul MADR a vorbit despre reorganizarea Casei Unirea, astfel încât aceasta să-i ajute în mod real pe producători.

Potrivit lui Emil Dumitru, Casa Unirea nu se va mai ocupa de comerțul cu amănuntul, ci va încerca să achiziționeze produsele pentru vânzare angro. În acest sens, secretarul de stat le-a promis legumicultorilor că vor fi construite depozite în mai multe zone ale țării.

”Casa de Comerț Unirea o să fie reorganizată. Ea nu se va mai ocupa cu desfacerea și comerțul cu amănuntul, ci se încearcă achiziția pentru vânzare angro. Se vor înființa depozite în mai multe zone ale țării pentru achiziții. Casa Unirea trebuie să devină eficientă și să nu se mai repete episoadele de până acum, când erau două magazine care consumau mai mult decât produceau

”Legumicultorii trebuie să se asocieze pentru a deveni mult mai eficienți și a se putea adapta cerințelor pieței. Ei trebuie să intre într-o nouă etapă, să calibreze, să ambaleze și să eticheteze marfa”, a mai subliniat Emil Dumitru.

Ion Păunel, organizator al acestei întâlniri, a precizat că legumicultorii români au nevoie de o astfel de structură, pentru a-i ajuta să-și comercializeze produsele. Potrivit lui, legumicultura are nevoie de programe solide, susținute de Ministerul Agriculturii.

”Legumicultorii au nevoie de desfacere și avem nevoie de Casa Unirea. Vrem ca această entitate să lucreze pentru fermieri. Sperăm ca prin Casa Unirea să intrăm mai ușor în marile lanțuri de magazine. De asemenea, legumicultura are nevoie, în momentul de față, de programe solide care să fie susținute de MADR”, a subliniat Ion Păunel, președinte SPA Olt.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.