• Dumitru Chisăliță: Milă cu porția pentru consumatorii de energie

    O avalanșă de OUG în energie cu 3 zile înainte de finele anului 2022
    Dumitru Chisăliță, Președintele Asociației Energia Inteligentă are o serie de observații referitoare la graba cu care guvernanții încearcă să încheie anul, în haos. Analistul vorbește despre acțiunile disproporționate ale guvernanților, despre supraprofiturile care se transformă în pensii speciale, dar și despre impozitarea excesivă a rafinariilor.
     
    Dumitru Chisăliță: Observații
    1. disproportionalitatea acțiunilor: dacă pentru ajutorarea consumatorilor de energie (elimnarea declarațiilor) a fost nevoie ca proiectul de OUG să stea în dezbatere publică 7 zile, supraimpozitarea nici măcar nu a fost făcută publică înaintea adoptării.
     
    2. milă cu porția: dacă cei care aveau mai multe locuințe au fost scutiți de a depune declarații pe propria raspunedere, bolnavii, familiile cu mai mai mult de 3 copii și familiile monoparentale nu au mai beneficiat de acest favor.
     
    3. supraprofiturile: nu este corect să ajungă doar în mâna acționarilor, dar nici să devină pensii speciale (să ne amintim că în 2013 supraimpozitarea profiturilor din sectorul gazelor naturale erau destinate protejării consumatorilor vulnerabili, dar banii au fost cheltuiți, iar consuamatorii vulnerabili nu i-au văzut; taxa de cogenerare plătită anul de 9 milioane de români, încă din 2011, cu scopul de a aduce prețuri mai mici la energia electrică, banii s-au cheltuit iar prețurile nu au scăzut).
     
    4. În ultimii 30 de ani am pierdut jumătate din rafinăriile din România. Suntem printre puținele țări cu capacități de rafinare care exportăm uleiuri uzate pentru a fi realizat biocombustibil pe care-l importăm ulterior la prețuri colosale, dar în loc să stimulăm și chiar susținem dezvoltarea capacităților de rafinare pentru biocombustibil punem bir pe rafinării.
    Cum ar fi sunat o ordonanță pt români și România: În situația în care rafinăriile investec cel puțin 80% din supraimpozitul realizat, statul vine cu scutirea de TVA pentru mărfurile achiziționate, cu condiția să fie folosite exclsuiv în dezvoltarea unor noi capacități de rafinare a biocombustibililor.
    Views: 0

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

      ARTICOLE RECENTE   

    PUBLICITATE

  • © AGRO TV 2024 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.

    Hide picture