Despăgubirile pentru culturile de primăvară NU vor fi plătite anul acesta!

PNS ministerul agriculturii adrian oros

Despăgubirile pentru culturile de primăvară afectate de secetă vor ajunge în conturile fermierilor abia la începutul anului viitor, anunță ministrul agriculturii, Adrian Oros. Potrivit acestuia, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a notificat Comisia Europeană pentru o nouă schemă de plată privind aceste despăgubiri, făcută după modelul celei de la culturile de toamnă.  

”Pentru cei care au fost păgubiți de secetă și și-au înființat culturile în primăvară, din nefericire și aici suprafața afectată este aproape 1,2 milioane de hectare. Pentru acestea, despăgubirile vor veni la începutul anului viitor. Acum am elaborat actul normativ, l-am comunicat Comisiei și așteptăm aprobarea care cu siguranță va veni. L-am justificat ca și pe cel care se referea la despăgubirea fermierilor ce au înființat culturi în toamna anului trecut”, a precizat Adrian Oros în cadrul evenimentului Romanian Food & Agribusiness Conference.

În cadrul conferinței, șeful MADR a mai precizat că, în ceea ce privește diferența pe care trebuie să o primească fermierii pentru culturile de toamnă afectate de secetă, Ministerul de Finanțe a alocat restul sumei necesare în proiectul de rectificare de buget, iar după adoptarea acesteia, plățile vor fi efectuate.

”De asemenea, din bani de la bugetul național s-au plătit acele despăgubiri de secetă (pentru culturile de toamnă n.r.), atât cât a permis bugetul, 850 de milioane de lei. Acum, la rectificare, mai primi 200 de milioane, în așa fel încât să facem aceste despăgubiri la nivelul la care ele sunt specificate în actul normativ, și anume 925 lei/hectar”, a mai adăugat Adrian Oros.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama corteva

reclama adama

reclama gratarescu

reclama Agroest Muntenia

reclama lidea

reclama vista bank

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.