
Se schimbă data de referință pentru subvenția ANT! Decizie ADOPTATĂ la Bruxelles


Veste bună pentru fermierii români! După ce mulți dintre aceștia se plângeau că data de referință pentru ajutorul național tranzitoriu (ANT) era mult prea veche, iar unii fermieri încasau bani nemeritat, pentru animale pe care nu le mai aveau, Parlamentul European a adoptat un amendament care permite României modificarea acestei date. În prezent, data de referință este 2013, însă după decizia de la Bruxelles, țara noastră poate stabili o dată mai recentă, care nu poate fi ulterioară datei de 1 iunie 2018.
”Încă de la preluarea mandatului de ministru, mi-am asumat responsabilitatea de a reprezenta interesele fermierilor și consumatorilor români în cele mai înalte foruri europene. Asta am reușit și săptămâna aceasta în cadrul Consiliului AgriFish, când după 48 de ore de negocieri, am obținut menținerea Ajutorului Național Tranzitoriu și după anul 2022, împreună cu ministrul agriculturii din Bulgaria. Eforturile au fost dublate de europarlamentarii PNL, care au reușit în Parlamentul European și schimbarea anului de referință, noul an fiind 2018. Astfel, acest sprijin va fi acordat conform unor date mult mai actuale”, a precizat ministrul agriculturii, Adrian Oros, pe pagina sa de facebook.
Subiectul a fost detaliat mai pe larg de europarlamentarul Daniel Buda, care a explicat modificările adoptate în Parlamentul European prin amendamentul 132a, care se referă la ajutoarele naționale tranzitorii (ANT).
Florentin Iuga
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























