Daea recunoaște: „Seceta a ocupat toată țara”! Cum stăm cu starea de calamitate?

program, ajutor de minimis

Deși multe asociații de fermieri au tot cerut, de ceva vreme, declararea cu celeritate a stării de calamitate cauzată de seceta severă, ministrul Agriculturii a susținut tot timpul că aceasta nu se impune.

Cu toate acestea, la începutul şedinţei de Guvern de miercuri, 27 iulie, Daea a recunoscut că „seceta pedologică a ocupat toată țara”, notează AGERPRES.

„Situaţia actuală se prezintă astfel: în România, din nefericire, temperaturile ridicate, lipsa de apă în sol, seceta pedologică, practic, a ocupat toată ţara. Nu există niciun colţişor în ţară unde să nu avem secetă pedologică, fac excepţii anumite suprafeţe mlăştinoase jos, care de altfel nu sunt în circuitul agricol al României. În atare situaţii, instrumentul sau calea obişnuită pe care o avem urmat şi instrumentul cu care să putem interveni a fost sistemul de irigaţii. Sistemul de irigaţii a fost pus în stare de funcţionare, pe fiecare sistem, pe fiecare zonă în parte. Din nefericire, aşa cum v-am informat şi eu astăzi, (…) până în judeţul Giurgiu nu avem nicio posibilitate de irigat, dat fiind faptul că nivelul Dunării a scăzut, apele s-au îndepărtat de mal. Practic, sunt zone unde, şi punctual la Zimnicea, unde plaja care s-a născut în urma retragerii apelor se întinde pe o lăţime de aproximativ 500 de metri”, a declarat Petre Daea.

Ministrul Agriculturii a arătat s-a încercat asigurarea alimentării sistemelor de irigații cu apă prin intervenții punctuale, dar a recunoscut că nu se știe pentru cât timp.

„Ce am făcut în aceste zone, am intervenit punctual, acolo unde era posibil, să dragăm canalele de aspiraţie, având în vedere faptul că ne gândim – care nu sunt astăzi funcţionale – ne gândim că în perioada următoare, având această posibilitate, să fim cu terenul pe uscat, să putem draga în aşa fel încât în momentul în care se ridică nivelul apei, să avem nivelul de exploatare. (…) Aseară spuneam că am plecat de la Brăila pentru a menţine în stare de funcţionare acel nod hidrotehnic, care înseamnă alimentarea a 250.000 de hectare. Este vorba de staţia de pompare care se aşează pe zece nave flotabile, care au 8-12 agregate de pompare în funcţiune şi au în spatele lor 250.000 de hectare care se irigă continuu, nu s-a întrerupt nicio clipă irigarea culturilor acolo. Azi-noapte am reuşit să aducem o dragă plutitoare, care să poată să cureţe în faţa aspersiei, în aşa fel încât să putem să mai alimentăm, nu ştiu cât timp”, a explicat Daea.

Șeful MADR a adăugat că sunt mari probleme din cauza nivelului scăzut al apei, existând riscul distrugerii sistemelor de irigații prin exploatarea în condiții lipsite de siguranță.

„Se pot rupe racordurile, pentru că sunt nave flotabile, se pot rupe racordurile cu uscatul şi de aici o serie întreagă de necazuri. Am dispus la faţă locului cu specialiştii care m-au însoţit să folosim nivelul pe care îl avem, să-l alimentăm prin măsurile pe care, spuneam, de dragare, iar atunci când nivelul nu ne va mai asigura posibilitatea de a iriga efectiv, să întrerupem irigarea culturilor, lucru pe care l-am comunicat şi fermierilor, în aşa fel încât să nu intrăm într-o altă situaţie grea de refacere a sistemului de irigaţii datorită exploatării în condiţii lipsite de siguranţă”, a mai spus Petre Daea.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

  CELE MAI COMENTATE ARTICOLE  

PUBLICITATE

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.